Român, întors recent din străinătate, bun de plată. Va scoate din buzunare 3.000 lei. Iată de ce

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Polițiștii din județul Sibiu au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 152 de forțe ale poliției și poliției locale. 

Oamenii legi iau amendat mai multe persoane care fie nu au purtat mască de protecție, fie nu au respectat măsura carantinei. „Astfel, au fost verificate 1.169 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 70 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 196 de mijloace de transport, din care 76 de mijloace de transport în comun”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, citată de oradesibiu.ro.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.750 de lei. Astfel, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Moardaș, revenit proaspăt din străinătate, a fost sancținat cu o amendă de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.

Alte 53 de sancțiuni, în valoare de 4.250 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție; 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea. Polițiștii locali au verificat 70 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale cu avertisment, pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță. „Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. Totodată, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00, cu unele excepții expres prevăzute de lege”, informează Ștefan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel