Rezultate Evaluare Națională 2020: Au fost publicate primele note. Cum vezi ce notă ai luat

Liviu Ludovic / 22 iun 2020, 11:55 Salveaza PDF Comentarii

Rezultate Evaluare Națională 2020. Ministerul Educației și Cercetării afișează, luni, rezultatele la Evaluarea Națională. Tot de luni, candidații nemulțumiți de note pot depune contestații. 

În acest an, elevii îşi vor primi notele prin intermediul unor coduri oferite de şcoli. Notele se vor afişa la fel ca în anii trecuţi şi la avizierele şcolilor, dar şi pe site-ul edu.ro.

Potrivit calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale, rezultatele vor fi afișate luni până la ora 14.00.

Luni, între orele 16.00 și 19.00, dar și marți, între orele 8.00 și 12.00, candidații nemulțumiți de notele primite pot depune contestații.

„Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali al acestuia”, se arată în ordinul de organizare a examenului, citat de Mediafax.

Rezultate Evaluare Națională 2020: când vor fi afișate rezultatele finale

 

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

În conformitate cu regulamentele europene și la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

La examenul de Evaluare Națională s-au înscris peste 172.000 de absolvenți de clasa a opta.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy