Regele şi regina Suediei au fost testaţi pozitiv cu COVID-19

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Fotografie creată de Karolina Grabowska, de la Pexels
Fotografie creată de Karolina Grabowska, de la Pexels

Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi soţia lui, regina Silvia, sunt infectați cu Covid-19. 

Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi soţia lui, regina Silvia, au fost testaţi pozitiv cu virusul care cauzează COVID-19, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat, informează Reuters, scrie Agerpres. 

"Regele şi regina, care sunt vaccinaţi cu trei doze, prezintă simptome uşoare şi se simt bine, având în vedere circumstanţele", precizează comunicatul publicat de Palatul Regal al Suediei.

Palatului Regal a anunţat că regele suedez, în vârstă de 75 de ani, şi regina suedeză, în vârstă de 78 de ani, s-au plasat în autoizolare şi că lucrează la identificarea persoanelor cu care suveranii scandinavi au intrat în contact în perioada recentă.

Un nou record de infectări



Vestea despre aceste rezultate pozitive la testele anti-COVID-19 realizate de regele şi regina Suediei a venit într-o zi în care ţara scandinavă a stabilit un nou record de infectări în 24 de ore şi în contextul creşterii numărului de infectări din cauza variantei extrem de infecţioase Omicron.

Suedia a înregistrat 11.507 de cazuri de COVID-19 pe 30 decembrie, a anunţat Agenţia naţională pentru sănătate marţi, într-o perioadă în care al patrulea val al pandemiei pune din nou presiune pe sistemul naţional medical. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel