Regatul Unit relaxează restricţiile anti-COVID-19 pentru cei care se întorc în ţară şi care sunt vaccinaţi

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Regatul Unit a relaxat măsurile anti-COVID-19 pentru turiştii care se întorc în ţară şi care sunt vaccinaţi cu schema completă, decizie pe care guvernul britanic o consideră un important factor de impulsionare a industriei turismului, informează duminică dpa.

Începând cu orele locale 04:00 (03:00 GMT), duminică, şi pe durata vacanţei şcolare persoanele vaccinate cu schema completă care se vor întoarce în Regatul Unit dintr-o ţară ce nu se află pe lista roşie vor putea prezenta un test rapid în locul unui test PCR mai scump, efectuat cu cel mult două zile înainte.

Testele antigen rapide cu flux lateral pentru călătoriile internaţionale pot fi obţinute începând de vineri de la un furnizor privat de pe lista celor enumeraţi pe GOV.UK.

Departamentul de Sănătate şi Asistenţă Socială (DHSC) a precizat că pasagerii trebuie să trimită o fotografie cu rezultatul testului lor către furnizorul privat, în caz contrar riscând o amendă.

Persoanele ce vor fi testate pozitiv la coronavirus vor trebui să efectueze în mod gratuit un test PCR de confirmare şi să intre în izolare, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel