Reacțiile oamenilor după ce IKEA Timișoara a postat oferta salarială: „Să vă aduceți oameni de la voi din țară să lucreze pe 2000 de lei plus bonuri”

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Doru Șupeală, consultantul în afaceri a publicat pe site-ul său reacțiile bănățenilor la un anunț de angajare postat de IKEA pentru noul magazin din Timișoara. Oamenii sunt extrem de indignați de salariul propus "și pe bună dreptate”, explică Șupeală.

„IKEA se pregătește să deschidă al treilea magazin din România, la Timișoara și a început o amplă campanie de recrutare. Anunțurile publicate pe diverse platforme au fost citite de către oameni, iar la anunțurile distribuite pe Facebook au apărut zilele acestea și comentariile oamenilor.”, scrie Doru Șupeală, pe site-ul său.

Actualizare: Vezi la finalul articolului reacția și explicațiile transmise de IKEA redacției ȘtiriDiaspora! 

Salarii inacceptabile propuse de IKEA 

 

„Cele mai multe reacții ale bănățenilor, apărute în ultima săptămână, sunt foarte critice și revoltate la adresa propunerilor financiare incluse în anunțurile de angajare sau aflate de către candidați în urma interviurilor cu recrutorii. Oamenii pur și simplu iau în derâdere și în bătaie de joc propunerile de angajare formulate de IKEA. Și pe bună dreptate”, continuă Doru Șupeală.

Potrivit consultantului în afaceri, „în unele dintre anunțurile publicate de IKEA, oferta salarială a fost eliminată, nemaifiind menționată vreo sumă”, dar „cele mai multe comentarii menționează oferte salariale de 1800-2000 de lei net, plus bonuri de masă și sunt considerate de oameni absolut inacceptabile, în condițiile costurilor actuale ale vieții în zonă”, conform Ziarul Timișoara.

 

Comentariile oamenilor au fost foarte usturătoare la adresa brandului

 

Iată câteva din comentariile on-line ale oamenilor furioși despre marginea ofertei de angajare a celor de la IKEA. O persoană i-a amenințat chiar că nu vor deschide niciodată magazinul în ritmul acesta și că nimeni nu dorește post atât de prost plătit.

„Marș pe 2000 de lei! Chemați austriecii care au tăiat pădurile României!”, scrie cineva.

„Voi oferiți 2000 de lei … Și într-o lunî îți trebuie minim 5000 de lei.”, completează altă persoană dezamăgită.

„Radio Erevan spune că plătiți cel mai slab de pe piața și în condițiile astea poate deschideți doar de Crăciun! 2025!”.

„Ikea a crezut că în vestul țării sunt oameni care vor munci pe 1800 de lei, s-au înșelat amarnic, aici lumea e mai deșteaptă și nu acceptă nimeni oferta lor.”

„Să vă aduceți oameni de la voi din țară să lucreze pe 2000 de lei plus bonuri!

„Casierița în Spania la supermarket câștigă 1500 de euro !! Rușine România !!!”

La începutul lunii februarie, IKEA, cel mai mare retailer mondial de mobilă pentru casă, a lansat programul de recrutare în masă, deschizând peste 250 de locuri de muncă pentru viitorul magazin IKEA Timișoara.

Reacția oficială a companiei IKEA 

 

Ca urmare a articolului publicat pe subiectul IKEA Timișoara, redăm mai jos declarația oficială a companiei, transmisă pe adresa redacției:

"Pentru IKEA, bunăstarea angajaților noștri reprezintă o prioritate după care ne ghidăm în tot ceea ce facem. Astfel, ne-am luat angajamentul să oferim un sistem de salarizare corect, incluziv și competitiv pentru toți colegii noștri, iar din acest motiv nu există angajați în echipa noastră care să primească salariul minim pe economie. Salariile oferite de IKEA sunt stabilite în baza unui studiu amănunțit, care include un proces de evaluare a pieței din zona respectivă.

Salariul net pentru colegii noștri din Timișoara pornește de la 3.000 de lei lunar fix, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului. În funcție de turele în care lucrează, angajații noștri primesc sporuri de weekend și de noapte, astfel adăugându-se o valoare adițională cuprinsă între 10% sau 35% la salariul lor final. În plus, dorim să ne respectăm angajamentul de a veni în sprijinul colegilor noștri cu cât mai multe beneficii adiționale posibile. Printre aceste beneficii se găsesc serviciile medicale gratuite, prin intermediul abonamentelor medicale private sau a asigurării de sănătate, fond de pensie privată, programul de bonus anual IKEA, indemnizația pentru work from home, voucherele de vacanță, cadourile pentru zilele de naștere și aniversările de muncă, reducerile de 15% la majoritatea produselor IKEA din magazinele din România, dar și reduceri în valoare de 30% la produsele din Magazinul cu Produse Suedeze și la aproape 2.000 de produse de amenajare a locuinței și de economisire a energiei în magazinele IKEA din toată țara. Totodată, amintim beneficii precum sprijin parental adițional, cum ar fi o lună de vacanță suplimentară față de cea prevăzută de lege pentru tați, astfel încât ei să o poată fi alături de copiii lor de îndată ce partenerele lor se întorc la muncă, precum și posibilitatea ca mamele și tații să lucreze o lună part-time, atunci când revin din concediul parental și să primească salariu pentru muncă full-time, precum și multe altele.

Construcția unui magazin IKEA este un proiect complex, care poate fi influențat de o serie de factori externi. Procesul de recrutare în masă, demarat la 1 februarie 2023, nu a influențat în niciun fel planurile de deschidere a magazinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel