Război în PSD! Ciolacu îl atacă dur pe Teodorovici: „Ar trebui să vorbească în interiorul partidului!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

În interiorul Partidului Social Democrat a izbucnit un adevărat război. Liderul interimar, Marcel Ciolacu a reacționat acid cu privire la președintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici.

Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unei emisiuni că Eugen Teodorovici ar trebui să vorbească în interiorul partidului și nu în afara acestuia. 

„Domnul Teodorovici este într-o campanie electorală publică pentru șefia partidului. Ar fi bine să vorbească în interiorul partidului, strategia PSD se face în interior, prin decizii comune, nu la televizor. Nu este cazul și este inoportună o suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Eu țin la domnul Teodorovici cum ține și el la mine”, a spus Marcel Ciolacu la România TV. 

 

Teodorovici: „Nu mi-am înțeles niciodată colegii care au făcut asta”

 

Totul a pornit de la o declarație a fostului ministrul al Finanțelor Publice potrivit căreia, în cazul în care președintele Klaus Iohannis refuză numirea unui premier propus de noua majoritate guvernamentală, acesta ar trebui suspendat din funcție.

Mai mult decât atât, Eugen Teodorovici a postat un mesaj pe o rețea socială prin care acuza Partidul Social Democrat că ar fi contribuit la instalarea Guvernului Orban. 

„Am susținut mereu că Guvernul Orban NU trebuia votat şi învestit pentru a guverna, mai ales cu ajutorul PSD‼️ Nu mi-am înțeles niciodată colegii care au făcut asta, aşa cum nu înțeleg acum dacă se doreşte cu adevărat depunerea unei moțiuni de cenzură! Oare logica unui astfel de demers, ACUM, urmăreşte interesul NAȚIONAL sau are la bază dorința cuiva ... din afara PSD⁉️”, scria Eugen Teodorovici pe rețeaua socială. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel