Raed Arafat: „Guvernul a prelungit starea de alertă cu 30 de zile!”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Guvernul a decis, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 13 mai şi a eliminat restricţia privind participarea la procesiuni sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reşedinţă, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat. 

„Astăzi a avut loc şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmată de şedinţa de guvern, pentru aprobarea hotărârii de prelungire a stării de alertă începând cu data de 13 mai 2021, pe o durată de 30 de zile. Elementele de noutate în hotărârea de guvern: permiterea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, în intervalul orar 2,00 - 5,00 dimineaţa, pentru deplasare şi participarea la sărbătoarea religioasă a credincioşilor musulmani pentru sărbătoarea Ramadan; este eliminată restricţia privind participarea la organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reşedinţă. Astfel se va permite organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful DSU a adăugat că vor putea fi permise competiţii sportive cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza propunerii Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu avizul Ministerului Sănătăţii".

„Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate sau pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test RT PCR nu mai vechi de 72 de ore. Asta era propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În timpul şedinţei de guvern s-a mai adăugat, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, şi testul antigen, nu mai vechi de 24 de ore, cu condiţia prezentării unui rezultat certificat, adică testul antigen efectuat de cineva autorizat care să emită un certificat de rezultat negativ. Bineînţeles, aici, condiţiile se stabilesc prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii”, a explicat Arafat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel