Proteste în Capitală. Oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii. Se strigă: "PSD, ciuma roşie" - VIDEO

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
protest 30 martie Piata Universitatii
protest 30 martie Piata Universitatii

Câteva sute de persoane au venit să protesteze în Piaţa Universităţii şi să ceară demisia Guvernului PSD-ALDE. Aceştia şi-au exprimat şi susţinerea pentru fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Update ora 23:00: Potrivit organizatorilor, protestul s-a încheiat.

Printre cei prezenţi în Piaţă au fost şi regizorul Stere Gulea şi fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Update ora 21:00: Oamenii cântă imnul naţional.

Update ora 20:00: Jandarmii au montat garduri de protecţie la sediul DNA. Oamenii încă nu au pornit spre clădirea instituţiei.

Update 3: Oamenii continuă să vină în Piaţa Universităţii. Circulaţia în zonă se desfăşoară normal. La faţa locului sunt prezente echipaje ale Jandarmeriei.

Potrivit Digi24, au avut loc şi câteva incidente între jandarmi şi manifestanţii care ar fi încercat să forţeze gardurile de protecţia. 

Update 2: Tudor Chirilă, printre protestatari.

Sursa video: Facebook / Corupția Ucide


Update 1: Protestatarii au venit în faţa Teatrului Naţional cu un steag al Uniunii Europene, pe care l-au întins, în timp ce lumea striga: "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "Hoţii stau la puşcărie", "Nu scăpaţi!".

 

Update: Filosoful Mihai Șora anunță că va protesta și el în această seară, la Timișoara:

"Mă aflu, în clipa de față, la Timișoara – orașul martir unde, în urmă cu aproape 30 de ani, ne-am recâștigat libertatea, după o dictatură dintre cele mai crâncene. În această seară, voi fi în stradă și, din pătrățelul meu, voi protesta alături de acei timișoreni care văd limpede ce se întâmplă în România de astăzi și care nu vor să-și lase țara pe mâna unor nechemați”, a scris filosoful pe pagina sa de Facebook.

 

 Protest Piata Universitatii

 

Oamenii au venit înarmaţi cu pancarte pe care erau scrise lozinci şi mesaje anti-guvern şi anti-PSD. Manifestanţii strigă "Jos comuniştii!" şi "PSD, ciuma roşie!"

Pe grupul de Facebook "Corupţia Ucide" a fost propusă şi formarea unui lanţ uman din Piaţa Universităţii, până la sediul DNA, ca formă de protest faţă de schimbările aduse legilor justiţiei.

 

(w460)

 

Protestatarii sunt hotărâți să petreacă noaptea în Piața Universității.

”Ne strângem în Piaţa Universităţii şi nu mai plecăm până ce coaliţia PSD-ALDE nu pleacă! Aducem în Piaţă tot ce e nevoie pentru o campare mai lungă: saci de dormit, corturi, steaguri, instrumente muzicale etc”, au transmis organizatorii evenimentului intitulat ”Noapte albă în Piaţa Universităţii #rezistăm”, se mai arată într-o postare pe Facebook.

 

Sursa video: Facebook / Corupţia Ucide 

Stiridiaspora.ro vă va ține la curent cu cele mai noi informații legate de protest.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel