Proiectil neexplodat, în stare perfecta de funcţionare, găsit într-o pădure din Suceava

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Grupa Pirotehnică a ISU "Bucovina" Suceava a intervenit, joi, în pădurea Adâncata, pentru preluarea unui proiectil în stare perfectă de funcţionare, în vederea detonării controlate a acestuia.

Potrivit ISU Suceava, ca urmare a bunei colaborări dintre inspectorat şi membrii Asociaţiei detectoriştilor din judeţ, posesori autorizaţi de detectoare de metale, unul dintre aceştia a anunţat, prin 112, că a găsit un element de muniţie pe raza pădurii Adâncata.

Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat un proiectil exploziv de calibrul 85 mm, provenind din cel de-al doilea război mondial, în perfectă stare de funcţionare, fiind echipat cu focos şi încărcătură explozivă.

Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată provizoriu, până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.

Pirotehniştii ISU Suceava reamintesc populaţiei că în cazul în care se descoperă muniţii rămase neexplodate, sunt interzise atingerea acestora cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă, introducerea în foc, demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora, jocul cu elementele de muniţie neexplodate, ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ca ornamente.

Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel