Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat joi că au fost trimise în judecată peste 70 de dosare "cu zeci de inculpaţi" în legătură cu pandemia de COVID-19.
"Avem o situaţie mai aparte, pentru că am început să evidenţiem aceste cauze începând cu anul 2020 - cauze în legătură cu pandemia de COVID-19. S-au trimis în judecată 72 de dosare cu zeci de inculpaţi. Şi, acum, pe rol încă în lucru 90 de dosare cu infracţiuni în legătură cu situaţia pandemică, în care sunt deja suspecte sau inculpate peste 122 de persoane. Prejudiciile estimate sunt enorme", a declarat Crin Bologa cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe anul 2022.
Potrivit acestuia, dosarele aflate în lucru "vizează şi demnitari", iar prejudiciile se ridică la "sute de milioane de euro".
Cel mai recent dosar instrumentat de DNA îl are în vizor pe Victor Pițurcă
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a vorbit despre acuzațiile pe care i le aduc procurorii DNA. El spune că nu a vândut nicio mască.
"S-a spus că am oferit bani, că... pe acel domn l-am văzut o singură dată în viața mea. O să contest controlul judiciar!
Băi, fraților, dar nu mai avem voie să mergem în biroul cuiva? L-am cunoscut, fiind cu băiatul meu acolo, atât și nimic mai mult. Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască! De lucrul acesta s-a ocupat o altă firmă. MApN a cumpărat de la firma care i-a dat aceste produse. Firma băiatului meu a fost implicată pentru că a investit banii. 90% din banii din firma băiatului erau ai mei. L-am împrumutat pe fiul meu să cumpere aceste produse.
Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni am vrut și eu să cunosc niște oameni care i-au propus această afacere. Acesta a fost singurul lucru. La cel care m-am dus lucra cu o firmă de armament. Eu am cumpărat o fostă fabrică de armament și credeam că pot face o afacere în sensul ăsta. La biroul lui Țuțu am mers, am făcut cunoștință, am vorbit și am plecat. Eu voiam să vând acea fabrică, el mi-a propus altceva, de fabricare de pistoale.
N-am nimic în comun cu acea afacere, nu cunosc pe nimeni din această afacere! Singura probă este că am fost în birou la acel domn jumătate de oră, atât!
Vreau să vă spun că nu am semnat nimic din ceea ce mi-au prezentat procurorii, sunt complet nevinovat, consider că este un mare mare abuz. Fraților, nu ne interesa pe noi! Firma cu care s-a asociat fiul meu se ocupa de aducerea acestor măști, de produse, de acolo din China. De tot s-au ocupat ei, firma care a venit cu afacerea, care a luat 40% din profit.
În România nu poți să stai de vorbă cu un om pentru că ești supus acestor abuzuri?
Nu voi da în gât pe nimeni niciodată! Dacă ar fi cineva care să fi comis ceva și eu să fi știut... mi se pare inadmisibil”, a spus Victor Pițurcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News