Prinţul Charles, vizită FULGER în judeţul Mureş, în timpul vizitei Papei Francisc

Andreea Cosma / 4 iun 2019, 19:16 Salveaza PDF Comentarii

Prinţul Charles a venit într-o vizită discretă şi neanunţată în România, chiar în timpul vizitei Papei Francisc. Membrul Casei Regale britanice a stat numai câteva ore, timp în care s-a interesat de proiectele asociaţiei finanţate de Fundaţia pe care o patronează, "Ambulanţă pentru Monumente". A primit şi un dar din partea localnicilor.

Prinţul a mers întâi la Cuştelnic unde, potrivit lui Nicolae Băciuţ, de la Uniunea Scriitorilor, ar fi declarat că vrea să îşi îmbunătăţească limba română.

"La Cuștelnic (Mureș): „Sunt o dată în plus determinat să-mi îmbunătățesc limba română”, mi-a spus zâmbind prințul Charles, după ce i-am dăruit cartea mea „Dicționar de monumente. Biserici de lemn din județul Mureș”, a scris Nicolae Băciuţ, pe pagina sa de Facebook, alături de mai multe poze cu Prinţul Charles, în scurta sa vizită în România.

Moştenitorul Coroanei britanice a vizitat două biserici din localitatea Cuştelnic şi Bălăuşeri, aflate în proces de restaurare, apoi a plecat în localitatea sa de suflet, Saschiz, unde localnicii îi pregătiseră un dar special: o lingură de lemn, cu "Soarele rotitor" sculptat pe ea, fiind un simbol al credinţei.

"A dialogat cu voluntarii prezenți la Cuștelnic, cu răbdare, punând întrebări tuturor, surprins fiind și de faptul că a putut conversa cu toată lumea în engleză. Am făcut în context și remarca minunatei concidențe: la Blaj a venit Sanctitatea Sa, Papa Francisc, iar la Cuștelnic, Alteța Sa Regală Charles, prinț de Wales... Dumnezeu are grijă de toți credincioșii....", a mai scris Nicolae Băciuţ, pe Facebook.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27