Primar român din Spania, premiat de ambasadorul României. Bologan: "Nu a stat în tribune să cârcotească"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Aurel Truță, primul primar român din Spania, a fost premiat de către ambasadaroul României în Regatul Spaniei, în semn de apreciere și recunoștință pentru implicarea activă în dezvoltarea și consolidarea relațiilor româno-spaniole. 

Ambasadarorul României în Spania, George Bologan, a mers personal la sediul primăriei localității Páramo de Boedo (comunitatea Castilla y Leon) pentru a-i înmâna premiul lui Aurel Truță. Bologan a subliniat importanța de a recunoaște meritele celor care fac cinste numelui de român. Aurel Truță este un model, iar Ambasada României îndeamnă mai mulți conaționali să se implice în viața politico-administrativă a comunităților în care traiesc. 

"Primul primar român din Spania, Aurel Truță, a fost premiat la 13 iunie 2022 de către ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, în semn de apreciere și recunoștință pentru implicarea activă în dezvoltarea și consolidarea relațiilor româno-spaniole și a dezvoltării sentimentului de cetățenie europeană. Ceremonia înmânării Diplomei de excelență a avut loc la sediul primăriei localității Páramo de Boedo din comunitatea Castilla y Leon, într-o atmosferă emoționantă, în acordurile imnurilor României, Spaniei și Uniunii Europene.

În mesajul său, ambasadorul României a subliniat importanța de a recunoaște meritele celor care prin sacrificii, curaj și viziune au reușit în viață și alături de mulți alți conaționali de bună-credință fac cinste numelui de român. “Aurel Truță - a afirmat George Bologan - nu este dintre cei care se pun în tribune să cârcotească, este cel care a avut temeritatea să coboare în teren, să dovedească cu pasiune că atunci când ai un sistem de valori poți să reușești calificarea. Normalitatea în Uniunea Europeană se definește și prin acest exemplu, de a avea sentimentul de cetățeni europeni în orice stat membru ne-am afla și de a nu ne uita originile și obligația morală de a ne face respectați prin noi înșine. Meritele, a adăugat George Bologan, trebuie recunoscute dacă nu dorim să avem o societate depresivă și deviantă în care reflexele normalității riscă să dispară”.

Viceprimar: “Ne uităm cu admirație la români precum Aurel”

 

Viceprimarul Mariano Marcos Gallego a menționat că Aurel Truță este un pivot al relației dintre #România și #Spania, este respectat inclusiv datorită abilităților sale de bun gospodar, într-o localitate care începe să se revitalizeze, să se dezvolte economic și să crească ca număr de locuitori.

“Ne uităm cu admirație la români precum Aurel”, a afirmat Mariano Marcos Gallego.

Aurel Truță a mulțumit pentru vizita neașteptată și gestul “surpriză” și a întărit ideea că generarea reputației și încrederea în comunitatea românească revine fiecărui conațional în parte, iar autoritatea politică derivă din dăruire și exemplu.

———————

Pentru comunitatea românească din #Spania, Aurel Truță este un model, evitând malformațiile spiritului critic și uneori chiar subversiv și combativitatea de tip stadion prezentă și în rețelele de socializare, manifestă o atitudine constructivă, de asumare, lăsându-se condus de busola principiilor și a îndrăznelii.

Ambasada României îi încurajează pe toți conaționalii rezidenți, cu drept de vot pentru alegerile administrative, să solicite înscrierea în registrul electoral din cadrul primăriilor unde locuiesc. Spre exemplu, pentru a putea participa la alegerile administrative de anul viitor (2023) din Spania, îi îndemnăm pe cetățenii #români să se înscrie pe listele electorale de la primăriile unde locuiesc până la data de 30 decembrie 2022 (pentru a elimina orice echivoc, menționăm că pentru alegerile administrative nu este nevoie de cetățenia spaniolă). Este un drept și o oportunitate pe care le are orice cetățean membru al #UE, în cazul nostru putând deveni o #comunitate care să conteze și mai mult, implicată în viața politică și socială a statului gazdă", este mesajul postat de Ambasada României în Spania pe pagina oficială de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel