Președintele Sergio Matarella și-a luat adio de la italieni. A fost ultimul discurs în funcție

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a avut ultimul discurs în această funcție. Mandatul său va înceta la finalul lunii ianuarie. 

Sergio Matarella a fost ales președinte al Italiei pentru un mandat de șapte ani, la 31 ianuarie 2015. 

În ultimul discurs, de la sfârșitul anului, șeful statului a adresat un gând celor care au lucrat pentru combaterea Covid. Iar tinerilor le-a spus: „Ia-ți viitorul pentru că numai așa îl vei oferi societății”

„Dragi concetăţeni... Dragi concetăţeni, am trăit mereu acest discurs de sfârşit de an cu multă implicare şi totodată cu emoţie. Astăzi, aceste sentimente sunt sporite de faptul că, în câteva zile, Constituția prevede încheierea rolului meu de președinte".

Cu aceste cuvinte, președintele Italiei, Sergio Mattarella, s-a adresat italienilor în cadrul tradiționalului discurs de sfârșit de an, ultimul din mandatul său de șapte ani.

"Trebuie să privim împreună cu încredere și speranță spre noul an”, a adăugat șeful statului.  Vreau să-mi exprim mulțumirile pentru fiecare dintre voi, pentru că ați arătat în mai multe rânduri, chipul autentic al Italiei: Un chip muncitor, creativ, de susținere," a mai spus acesta. 

Mattarella, un mandat greu de șapte ani ca președinte al Italiei

 

Mattarella a preluat mandatul cu un discurs - care a avut loc pe 3 februarie 2015 - întrerupt de 42 de ori de aplauzele Parlamentului. Mandatul său de șapte ani a fost unul dintre cele mai grele din istoria republicană, pe fondul crizelor politice (în cinci guverne diferite), economice și de urgență sanitară.

„Au fost șapte ani solicitanți, complecși, plini de emoții: îmi vin în minte cele mai fericite momente, dar și zilele dramatice, acelea în care dificultățile și suferințele păreau să prevaleze”, a amintit Mattarella. Totodată, președintele Italiei a vorbit despre aspirația larg răspândită a italienilor de a fi o comunitate unită, cu un sentiment de solidaritate care precede și însoțește multiplele diferențe de idei și interese. 

Discursul s-a concentrat apoi pe evenimentele din ultimii doi ani, în care viețile italienilor și ale tuturor din lume au fost „tulburate” de pandemia de Covid-19 și multe familii au avut de-a face cu pierderea celor dragi. Un gând a fost adresat, ca și în 2020, medicilor, lucrătorilor din domeniul sănătății, voluntarilor și celor care au lucrat pentru combaterea virusului, „având încredere în știință și instituții, adoptând măsurile de precauție recomandate și alegând să se vaccineze". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel