Premierul Olandei a venit la București să ne spună că nu ne primește în Schengen

Narcis Popa |
Data publicării:

Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat miercuri că în urma discuţiilor cu autorităţile de la Bucureşti s-a căzut de acord asupra mai multor teme care vizează cooperarea bilaterală şi în cadrul UE, dar "nu pe toate punctele, cum este Schengen". 

"Nu suntem de acord pe toate punctele, cum este Schengen, dar e adevărat că suntem de acord pe multe alte chestiuni. În primul rând, UE: proiectul european este foarte important, o piaţă puternică în care toate naţiunile să lucreze şi să lucrăm împreună pentru a putea furniza o securitate colectivă pentru toţi cetăţenii săi. Şi în timpul Preşedinţiei române (la Consiliul UE - n.r.) discuţiile se vor focusa pe Brexit, pe migraţie şi cred că Preşedinţia română va fi ţinută minte pentru multe motive, dar unul dintre cele mai importante va fi bugetul pe următorii cinci ani, proiectul pe următorii cinci ani. Deci, România îşi va pune însemnele în acest sens pe următorii cinci ani, moştenirea sa se va vedea foarte clar. Am încredere totală în Preşedinţia română şi Olanda va lucra constructiv întotdeauna cu România atunci când există probleme", a afirmat Mark Rutte la Palatul Victoria, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de premierul român, Viorica Dăncilă.

Premierul olandez a menţionat că discuţiile au vizat, de asemenea, relaţiile bilaterale şi economice.

"Desigur, sunt un pic gelos pe situaţia României şi pentru provocările pe care le avea în momentul de faţă România şi, desigur, creşterea în schimburile comerciale dintre România şi Olanda este de 15%, mult mai mult decât creşterea economică chiar a României de 7%, atingând o valoare în cuantum de peste 5 miliarde de euro. Şi în primăvara anului 2019 vom organiza un nou forum de afaceri, Olanda şi România", a spus Rutte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel