Prefectul Capitalei spune că îl va amenda pe Nicușor Dan pentru dezastrul din parcul Cișmigiu 

Bogdan Bolojan / 13 iul 2022, 19:37
Grădina Cișmigiu  Foto: Crișan Andreescu
Grădina Cișmigiu Foto: Crișan Andreescu

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat miercuri, după controlul efectuat în Parcul Cişmigiu, că acesta a fost lăsat în paragină şi, ca urmare, va propune sancţiunile care se impun.

"Am fost însoţit de inspectori de la DSP, Garda de Mediu şi de la Protecţia Consumatorilor, în cursul acestei după-amiezi şi mâine vor valorifica rezultatul controlului, astfel încât mâine seara voi avea rapoartele complete împreună cu sancţiunile pe care le propun a fi luate. Ca să fiu mai concret, aceasta înseamnă amenzi şi termene foarte scurte, rezonabile de conformare pentru a intra în normalitate, în legalitate", a precizat Toni Greblă.

Potrivit prefectului, municipalitatea refuză să vadă cât de mulţi cetăţeni sunt nemulţumiţi de cum arată parcul.

"Este lăsat în paragină, nu poţi să mergi prin el fără să nu ai un moment de disconfort cel puţin, dacă eşti un pic mai în vârstă să nu ai şi un moment de nostalgie faţă de ceea ce era odată perla parcurilor bucureştene, Cişmigiul, şi ce a ajuns în prezent. Aceste lucruri a trebuit să le verific împreună cu inspecţiile de specialitate tocmai pentru că am văzut din partea autorităţii care administrează parcul o indolenţă totală, un refuz de a vedea că foarte mulţi cetăţeni locuitori ai Bucureştiului sunt nemulţumiţi de modul cum arată parcul", a afirmat Toni Greblă. 

citește și

Parcul Cișmigiu și cheltuiala pentru studiul ciorilor

 

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a explicat cum se vor cheltui banii pentru studiul ciorilor în parcul Cișmigiu. 

"Să lămurim discuţia cu ciorile din Cişmigiu, că sunt unii care umblă cu cioara vopsită. În anul 2021 am introdus în buget, prima oară, o secţiune de bugetare participativă, adică o parte din buget să fie decis de cetăţeni pe bază de concurs de proiecte. Unul dintre proiectele care a câştigat a fost cel care caută o soluţie pentru miile de ciori din Cişmigiu, bucureştenii fiind deranjaţi de mizeria pe care acestea o fac la locurile de joacă, pe bănci, pe alei, pe statui", a scris edilul general, pe Facebook.

Potrivit acestuia, proiectul a câştigat un buget total de 500.000 lei, destinat rezolvării problemei. Prima parte a proiectului presupune realizarea unui studiu, care va costa 50.000 - 100.000 lei, menţionează primarul general.

"Atribuirea se va face prin achiziţie publică, iar preţul va rezulta din achiziţia publică. Studiul va propune soluţia care va fi implementată şi pe care vor fi cheltuiţi, dacă e nevoie, restul de bani. Deci, informaţia că Primăria Capitalei va cheltui un milion de lei pe un studiu despre ciori este falsă", a mai precizat Nicuşor Dan.

Pe 25 noiembrie 2021, primarul anunţa că bucureştenii au decis prin vot proiectele câştigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă iniţiat de municipalitate. Astfel, au fost alese patru proiecte dintre cele 29 declarate eligibile în faza de evaluare.

Pe locul al doilea s-a situat proiectul "Ciorile din Grădina Cişmigiu/Vecini cu aripi". Acesta a obţinut 1.111 voturi şi are în vedere rezolvarea problemei ciorilor din Cişmigiu într-un mod "respectuos faţă de mediu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0