Polițiști, bătuți cu pietre și bâte de 50 de membri ai unor clanuri interlope. S-au tras focuri de armă

interlopi
Ianis Hagi.
 Doi polițiști chemați, duminică, să aplaneze un scandal între trei persoane în localitatea Nușfalău, județul Sălaj, au fost atacați cu bâte și pietre de peste 50 de localnici, potrivit Sindicatului Europol. Oamenii legii au tras opt focuri de armă.

Potrivit reprezentanților Sindicatului Europol, doi polițiști din cadrul Secției Rurale Nușfalău, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal ce a avut loc între trei persoane.

La sosirea polițiștilor, la fața locului s-au strâns peste 50 de persoane, având asupra lor bâte, și i-au amenințat pe polițiști că dacă vor interveni îi vor bate și le vor distruge autospeciala din dotare.

„Pentru a calma spiritele cei doi polițiști au fost nevoiți să tragă opt focuri de avertisment, aspect care nu i-a intimidat pe cetățenii cu drepturi care s-au considerat <abuzați> și au aruncat cu pietre spărgând parbrizul autospecialei și provocând mai multe avarii elementelor de caroserie”, spun sindicaliștii.

Aceștia îi atrag atenția ministrului de Interne, Marcel Vela că „nu este de ajuns să fim cu legea și cu ochii pe acești rău-făcători”, deoarece „pe zi ce trece, e tot mai limpede că pachetul legislativ privind autoritatea polițiștilor trebuie reformat în mod radical pentru a nu mai fi nevoiți să ne plângem eroii”, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close