Poem răvășitor pentru românii din diaspora: „Străinul mamii, vino-acasă! Poate că-i greu pe glia noastră... dar pâinea la străini e aspră“

Liliana Burac, o botoșăneancă ce știe ce însemnă durerea depărtării de locurile și oamenii dragi din România, a scris un poem răvășitor în care cu siguranță mulți români plecați dincolo de granițele țării se vor regăsi.

„STRĂINUL MAMEI, VINO-ACASĂ !

Te-ai dus, copilul meu, te-ai dus... la curți străine, spre apus...
Erai și tânăr și frumos, iar brațul îți era vânjos,
Ai spus că stai numai un an, să stângi și tu un gologan,
Și de-o fi bine, doi sau trei să-ți faci o casă... nu bordei.

Noi te-am lăsat, n-am zis nimic... ce să fi zis, nu erai mic,
Aveai o viață înainte, aveai putere, aveai minte,
Îți era gândul la avere, credeai că știi ce e durere
Și că mai rău decât aici... pe nicăieri n-ai cum s-o duci.

La noi erau de toate-n curte... dar nu erau parale multe...
Aveai și după ce bea apă, aveai și coas-aveai și sapă,
Pământ cât să îți prisosească și vite cât să-l dovedească,
Și dacă te-ai fi mulțumit, puținul... nu ți-ar fi lipsit.

Credeai că-n lumea asta largă... stau câinii cu colaci-n coadă...
Și că te-așteaptă drept pe tine ca să-i culegi, că n-are cine,
Credeai că-n lumea asta mare nu-i muncă mai istovitoare
Decât aceea de ogor, dar... nu știai ce-nseamnă dor.

Trecut-au ani și ani de chin... tu, tot departe, tot străin...
Mă uit la casa ta... palat... dar locul nu ți-ai mai aflat,
Ți-ai pus de toate cele-n ea, dar n-are cine-o descuia,
Iar împrejur cresc bălării, că noi nu mai putem... doar știi.

La ce folos așa o casă... că nu-ți stă nimenea la masă...
Ai fi văzut tu lumea toată, dar n-are cine-ți spune tată,
Ca mâine clopotu-o să sune și nici tu n-o să ai cui spune,
Că viața noastră-i fân de coasă... străinul mamii, vino-acasă!

De-acuma tâmplele-ți sunt ninse... privirile de doruri stinse...
C-ai pus, cu mintea de fecior, carul în fața boilor,
Și-ai tras cu sufletul în jug, dar banii-n veci nu mai ajung,
Timpul își cerne clipa, mut și ce-ai pierdut... e bun pierdut.

Era altfel pe vremea noastră... făceam copchiii ș-apoi casă,
Munceam alături de părinți, până îi petreceam la sfinți
Ne-nconjuram cu cât aveam și la nevoie ne-ajutam,
Că eram mulți, copilul meu... tu-l ai numai pe Dumnezeu.

Poate că-i greu pe glia noastră... dar pâinea la străini e aspră...
Nici munca nu e mai puțină, că nu mai știi ce e hodină,
Nu știe nimeni ce te doare, când dorul stă să te doboare,
Poate ai buzunare pline, dar... sufletul e gol în tine.

Ai vrut o casă, iaca, ai... de-acuma vino-n ea să stai...
Îngenunchează la icoane și spune Mulțumescu-Ți Doamne,
Că-s încă treaz și sănătos, că M-ai întors de unde-am fost,
De-acuma fă-mă să-mi tihnească... ce-am adunat să-mi folosească!“

(Autor: Liliana Burac)

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy