PNL, la prima ședință pe 2020: Alegerile locale, printre priorități

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Liberalii s-au reunit, luni, în prima ședință a Biroului Executiv din acest an. Aprobarea calendarului pentru pregătirea alegerilor locale este una dintre temele de discuție la întrunirea PNL din Parlament, potrivit ordinii de zi. 

Surse din partid au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor începe sondajele de opinie în vederea desemnării candidaților pentru locale.

Pe 29 decembrie 2019, președintele PNL Ludovic Orban afirma că ar vrea ca să fie stabiliți, până la 1 martie, candidații pentru alegerile locale.

"Noi avem un calendar, un calendar de desemnare. Obiectivul nostru este ca până la data de 1 martie să avem stabiliți candidații la funcția de primar în toate localitățile din România", a spus atunci Orban.

Acesta nu a exclus varianta selectării unui candidat pentru Primăria Generală a Capitalei și de la alt partid.

„Se va face o analiză. Vom efectua un sondaj de opinie cu reprezentativitate și la nivelul Bucureștiului, dar și la nivelul fiecărui sector. Vom testa candidații noștri. De asemenea, vom testa și alți candidați și vom lua o decizie în funcție de datele pe care le vom obține din această amplă analiză sociologică. Testăm toți potențialii candidați. Sunt diferite scenarii", a conchis liderul PNL.

Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței BEX de luni este „protocolul de înglobare a grupului Social-Liberal". Tema se referă la o posibilă afiliere la grupul PNL a lui Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, parlamentari care au demisionat din Pro România.

Pe 19 decembrie 2019, Daniel Constantin a anunțat, pe Facebook, că alături de mai mulți colegi demisionează din Pro România. Alții care au plecat din acest partid sunt: Sorin Cîmpeanu (deputat), Mircea Banias (deputat), Damian Florea (deputat), Liviu Balint (inițial deputat PMP, apoi PSD, acum Pro România), Georgian Pop (deputat), Răzvan Mitu, Cristian Cosmin, Raluca Haliț, Georgică Dumitru, Marius Sanfiriscă, Silivian Dan, Gigi Dănuț Fețeanu, George Manciu, Letiția Stoian și Dan Marian.

La o zi distanță, Ludovic Orban a spus că are discuții cu demisionarii din Pro România, afirmând, vineri, la Timișoara, că dacă aceștia își vor dori „își vor găsi locul în PNL".

Referitor la alegerile locale, Theodor Paleologu a declarat, sâmbătă, că îl va susține pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, dacă nu se va reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Fostul prezidențiabil al PMP Theodor Paleologu este acum susținut de partid pentru o candidatură la Primăria Municipiului București.

USR București sprijină candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Generală, în timp ce PLUS îl are ca favorit pe Vlad Voiculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel