Peste 260 de polițiști români sunt infectați cu COVID-19. Circa 3.200 sunt în izolare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Poliția Română
Sursa foto: Facebook @Poliția Română

Peste 260 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt infectați cu COVID-19, în timp ce aproximativ 3.200 de persoane din cadrul instituției se află în izolare sau carantină, susține, într-un comunicat, Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol.

„Încă de la începutul pandemiei, Ministerul Afacerilor Interne a ținut ascuns numărul de angajați care sunt infectați cu noul coronavirus, deși majoritatea dintre polițiști au fost în linia întâi, iar riscul de infectare era iminent. Având în vedere solicitarea noastră trimisă instituției cu privire la numărul de angajați infectați, în data de 28 aprilie (marți - n.red.), MAI ne prezintă următoarea situație: numărul total de angajați din cadrul M.A.I. aflați în autoizolare/carantină este de 3.196; numărul total de angajați M.A.I. spitalizați este de 161; numărul total de angajați din cadrul M.A.I. care au ieșit din autoizolare/carantină este de 1.963; numărul celor care au fost externați este de 64; numărul total de angajați din cadrul M.A.I. confirmați cu virusul COVID-19 este de 264", conform sursei citate.

Sindicaliștii susțin că, așa cum Ministerul Sănătății a făcut publică lista numerică cu cadrele medicale infectate cu COVID-19 pentru fiecare unitate spitalicească, „era firesc ca și Ministerul Afacerilor Interne să procedeze în mod similar".

„De asemenea, așa cum pentru cadrele medicale din prima linie, prin ordonanță de urgență s-a acordat stimulent de risc, și angajații MAI aflați în prima linie trebuia să beneficieze în aceeași măsură de acest stimulent. Iar cifrele cu angajații MAI infectați/carantinați sau izolați arată în mod clar că riscurile la care sunt supuși aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt incomensurabile. Numărul angajaților MAI infectați cu SARS-CoV- 2 aflați în prima linie crește simțitor de la o zi la alta din cauza misiunilor specifice pe care aceștia le desfășoară, fie în stradă sau la frontierele țării", subliniează Sindicatul Europol.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel