Peste 1,1 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului

Liviu Ludovic / 03 iun, 10:01

Peste 1,1 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul conflictului din ţara vecină şi până în prezent, a anunţat vineri Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit unui comunicat de presă, joi, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 90.059 de persoane, dintre care 8.029 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 22,2% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.186 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.024 cetăţeni ucraineni (scădere cu 6,9%).

De la declanşarea crizei ucrainene (24 februarie) şi până joi, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.106.355 cetăţeni ucraineni.

De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.140.884 ucraineni. 

România primește refugiații ucraineni, dați afară de bulgari din hoteluri

 

Refugiaţii de război din Ucraina au fost mutaţi din hotelurile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre în centre de primire înainte de începutul sezonului estival, potrivit guvernului de la Sofia, citat de DPA.

„Bulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă”, a explicat viceprim-ministrul Kalina Konstantinova într-un mesaj video luni noapte. Relocarea urmează să înceapă în următoarele zile. Potrivit autorităţilor, aproximativ 90.000 de persoane din Ucraina au rămas în această ţară din UE. Sezonul turistic la Marea Neagră începe în prima jumătate a lunii iunie.

Mulţi refugiaţi au refuzat până acum să se mute din hoteluri în case de vacanţă administrate de stat în interiorul tarii. A existat puţin interes pentru excursii special organizate cu trenul sau autobuzul. Mulţi se tem că ar putea să nu existe servicii de îngrijire medicală sau magazine în staţiuni de vacanţă unele izolate. Potrivit presei bulgare, doar 500 de refugiaţi au folosit această posibilitate.

Ca măsură de protest față de această hotărâre, unii refugiați s-au răzbunat recurgând la gesturi extreme. Mai exact, pe Twitter apare o fotografie în care refugiații ar fi mânjit pereții camerelor cu excremente umane cu mesajul „Slava Ukraini”.

Românii, bucuroși să primească refugiații

 

Sute de ucraineni au intrat în România, după decizia vecinilor bulgari de a-i evacua din stațiunile lor de pe litoral. Și astfel, zeci de autocare au ajuns în județul Constanța, iar românii au fost bucuroși să-i primească pe refugiați. Intrarea în țară din Bulgaria, prin Vama Veche, este asaltată de autocare pline cu refugiați ucraineni, găzduiți în ultimele luni de țara vecină. 

Bulgaria este în principal o ţară de tranzit pentru refugiaţii de război din Ucraina, care în primul rând se duc în Europa Centrală.

De la începutul războiului la sfârşitul lunii februarie, aproximativ 300.000 de persoane au intrat în ţară. Potrivit cifrelor oficiale publicate luni, 90.365 de refugiaţi au rămas în Bulgaria. Ei sunt cazaţi în hoteluri, dar şi în particular la prieteni, rude şi voluntari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0