Pedepse mai mari pentru cei care îi atacă pe pădurari. Iohannis a promulgat legea

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care înăsprește pedepsele penale împotriva celor care atacă personalul silvic. Practic, amenințările, vătămarea corporală ori loviturile cauzatoare de moarte vor fi pedepsite la fel ca în cazul celor asupra polițiștilor sau jandarmilor, fiind considerate ultraj.

„Faptele prevăzute la alin. (1) ‒ (3), comise asupra unui polițist sau jandarm, precum și asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate” – este modificarea adusă art.257 alin.(4) din Legea 286/2009 privind Codul penal.

Este vorba despre următoarele fapte:

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(3) faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.

 

Hoții de lemne nu mai au nicio limită. Au ATACAT un pădurar și familia lui în propria casă

Ministrul Mediului, Tanszos Barna, scria, în septembrie, pe Facebook, că Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege inițiat  pentru protejarea pădurarilor. Este vorba despre înăsprirea pedepselor pentru cei care sunt agresivi cu pădurarii. Potrivit proiectului, agresiunea împotriva pădurarilor reprezintă o agresiune:„Este inacceptabil ca viața pădurarilor să fie pusă în pericol. Recent, hoții de lemne au atacat un pădurar din județul Dâmbovița. Am depus un amendament la Codul Penal care prevede ca agresiunile împotriva pădurarilor să fie considerate infracțiuni”, a scris ministrul Mediului pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel