Pasager mort în toaleta avionului. Alexandru a fost găsit de stewardese inconștient

pasager-mort-in-toaleta-avionului--alexandru-a-fost-gasit-de-stewardese-inconstient
Un pasager, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit mort în toaleta unui avion, la scurt timp după ce aeronava decolase din stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, având ca destinație orașul Samara, din sud-vestul Rusiei.

Se crede că pasagerul de la bordul avionului s-a sinucis în toaletă, a informat presa internațională astăzi.

Însoțitorii de zbor l-au descoperit pe bărbat inconștient în toaleta avionului la scurt timp după decolarea zborului S7 Airlines din stațiunea Sharm el-Sheikh către orașul Samara, din sud-vestul Rusiei. Comandantul zborului a efectuat o aterizare de urgență la Cairo, unde medicii au încercat fără succes să resusciteze pacientul.

Rossia Samara a relatat că trupul bărbatului de 48 de ani a fost repatriat la bordul aceluiași avion.

Alexandru s-ar fi spânzurat cu o curea de la o geantă

Pasagerul a fost identificat drept Alexandru, în vârstă de 48 de ani, potrivit canalului de știri "Baza Telegram", despre care se crede că ar avea legături în serviciile de securitate. Acesta a raportat, fără a cita surse, că pasagerul s-ar fi spânzurat cu o curea de la o geantă.

Anchetatorii ruși de transport au declarat agenției de presă de stat TASS că cercetează circumstanțele incidentului.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close