Pasager dintr-un autocar cu destinația Polonia, prins la frontieră cu testul COVID-19 pozitiv. Toți pasagerii au fost trimiși în izolare

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Pasager dintr-un autocar cu testul COVID-19 pozitiv
Pasager dintr-un autocar cu testul COVID-19 pozitiv

În seara zilei de ieri, 6 aprilie, în punctul de trecere a frontierei Criva s-a apropiat, pe direcţia ieşire din Republica Moldova, un autocar cu destinația Polonia. După verificarea actelor de identitate ale celor 21 de pasageri, polițiștii de frontieră au solicitat și testele COVID-19.  Unul dintre pasageri a prezentat în format electronic un test cu rezultat pozitiv.

Acesta a declarat că se simțea bine și nu avea simptome ale COVID-19, de aceea nici nu a aşteptat rezultatul probelor medicale şi a pornit la drum spre Polonia. Rezultatul pozitiv l-a surprins şi pe el. Deși era convins că este sănătos, abia la trecerea frontierei de stat a verificat rezultatul testului, unde a aflat că este pozitiv și a supus riscului de infectare cu coronavirus și pe ceilalți călători.

Conform procedurii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost izolat până la venirea Serviciului 112. Echipa de asistență medicală urgentă din orașul Lipcani l-a examinat și a constatat că are o formă asimptomatică a bolii. În aceste condiții, polițiștii de frontieră nu au autorizat ieșirea din țară a autocarului, iar toți pasagerii și șoferul au fost plasaţi în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile, transmite Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Poliția de Frontieră menționează că nu este acesta primul incident. Un caz similar a avut loc săptămâna trecută, în acelaşi punct de trecere a frontierei. În context, se recomandă tuturor participanţilor la traficul transfrontalier să se asigure că au actele în regulă, inclusiv şi rezultatele testelor PCR COVID-19.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel