Papa Francisc, MESAJ pentru români de Ziua Națională

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Cardinalul Francesco Monterisi a transmis, la manifestările organizate la Cluj cu ocazia Zilei Naţionale, felicitările Papei Francisc adresate românilor. 


"Sunt onorat să particip la acest moment aniversar al Zilei Naţionale a României, ca reprezentant al Pontifului roman Papa Francisc, episcopul Romei, aici, la Cluj, în anul aniversării unui secol de la marele eveniment de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Aici, în capitala culturală a Transilvaniei, prin aportul elitelor intelectuale formate la primele şcoli universitare, sub binecuvântarea celor două biserici româneşti naţionale, cea ortodoxă, română, şi cea greco-catolică, unitatea naţională a devenit o stare de spirit ce a înscris România pe tărâmul statelor naţionale europene. Astfel, visul de veacuri al românilor din cele trei provincii, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ca unitate devine realitate la Alba Iulia, vechea cetate romană, iar actul este citit public de acela care urma să devină prin mărturia sa de credinţă până la jertfa supremă primul cardinal al neamului românesc, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu", a spus cardinalul Monterisi. 

"Tot acolo la Alba Iulia a avut loc simbolicul gest de îmbrăţişare între episcopul ortodox Miron Cristea, viitorul patriarh, şi episcopul Iuliu Hossu, viitorul cardinal, care a rostit memorabilele cuvinte: "Precum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi, frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români". La acest ceas aniversar, fie ca această profeţie a îmbrăţişării între români să devină cât mai curând realitate (...). În spiritul bucuriei care ne uneşte, ca fraţi de gintă latină, permiteţi-mi să vă transmit cordiale felicitări din partea Papei Francisc şi să vă urez tuturor La mulţi ani sfinţi şi binecuvântaţi. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze întreaga Românie!", a mai spus cardinalul Francesco Monterisi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel