Papa Francisc: "Întreaga Europă trebuie să împartă responsabilitatea pentru migranţi"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Țările din Europa trebuie să împartă responsabilitatea de a primi migranţi şi de a-i ajuta să se integreze, a declarat miercuri papa Francisc, îndemnând naţiunile să-şi "deschidă uşa inimii", relatează Reuters, preluată de Agerpres.

 

Papa Francisc a sărit în apărarea migranţilor şi a refugiaţilor de mai multe ori în trecut, făcând un punct central al pontificatului său. Astfel, el a declarat că a putut să atingă "umanitatea lor rănită" în timpul călătoriei sale în Cipru şi Grecia la începutul acestei luni.

"De asemenea, am putut să văd cum doar câteva ţări europene suportă cea mai mare parte a consecinţelor fenomenului migraţiei în zona mediteraneană. În realitate, este nevoie de o responsabilitate comună din partea tuturor statelor, de la care nicio ţară nu se poate sustrage, pentru că este o problemă de umanitate", a spus Papa Francisc.

De asemenea, el a declarat că speră ca mai multe ţări europene să permită grupurilor locale ale Bisericii să aducă mai mulţi refugiaţi şi migranţi şi să-i ajute să se integreze.

"Nu trebuie decât să deschideţi o uşă, uşa inimii. Să nu fim nepăsători în acest Crăciun", a mai spus papa Francisc, scrie Agerpres.

 

Comisia Europeană: Cincisprezece ţări din UE vor primi 40.000 de migranți

 

În contextul în care migrația a crescut semnificativ în ultimul an, cincisprezece ţări UE s-au angajat să primească 40.000 de migranți afgani, a declarat comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

Anunțul a fost făcut după o reuniune a miniştrilor de interne ai UE la Bruxelles, relatează AFP. ''Pot să anunţ astăzi că 15 state membre s-au angajat să ofere protecţie pentru 40.000 de afgani'', a declarat comisarul pentru afaceri interne, în cadrul unei conferinţe de presă, salutând un ''act impresionant de solidaritate''.

De asemenea, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a estimat în luna octombrie că aproximativ 85.000 de afgani ar trebui să fie relocaţi din ţări vecine cu Afganistanul unde s-au refugiat spre alte ţări în următorii cinci ani, cerând celor din UE să primească jumătate.

Comisia nu a precizat imediat în ce perioadă va avea loc primirea refugiaţilor.

Germania va găzdui cel mai mare număr de refugiaţi afgani, respectiv 25.000. Franţa a promis că va prelua 2.500 de afgani, pe lângă alţi 5.000 de refugiaţi de diferite naţionalităţi, potrivit unui document consultat de AFP. Pentru Ţările de Jos, aceste cifre sunt de 3.159 (afgani) şi, respectiv, 1.915. Spania urmează să primească, în total, 3.700 de migranți, iar Suedia 5.700, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel