Pahar de cafea Starbucks, în Game of Thrones. Dezbateri APRINSE pe rețelele de socializare

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Saga medievalo-fantastică ''Game of Thrones'' (''Urzeala Tronurilor'') a devenit subiectul unei discuţii aprinse pe reţelele de socializare luni dimineaţă după difuzarea episodului al patrulea din cel de-al optulea şi ultim sezon: aşezat pe masa de banchet, în faţa eroinei Daenerys Targaryen, s-a strecurat un pahar de cafea Starbucks, relatează agenţiile AFP şi EFE.

"S-a deschis un Starbucks în Winterfell", a scris un internaut, în timp ce un altul a preluat logo-ul celebrului lanţ american de cafenele transformându-l în ''Winterfell Coffee'' şi adăugându-i în mijloc imaginea unui cap de lup (simbol al familiei Stark, al cărei fief este Winterfell).

Şi alţi internauţi s-au distrat copios, postând fotomontaje.

Însă unii au luat lucrurile în serios, subliniind că a fost nevoie să treacă doi ani între sezoanele 7 şi 8 pentru ca echipa serialului să comită astfel de anacronisme. 

Producătoarea executivă a serialului, Bernie Caulfield, a mărturisit luni postului WNYC că nu îşi poate crede ochilor: "Persoanele însărcinate cu accesoriile şi decorurile de pe platou sunt concentrare 1.000%", a spus ea.

"Ne cerem scuze. Dacă cel mai grav lucru pe care telespectatorii l-au găsit este acesta, atunci suntem în formă", a spus ea glumind că "Westeros este primul loc care a avut un Starbucks".

"Ştiri din Winterfell"



Luni după-amiază, postul HBO a difuzat un comunicat postat pe contul de Twitter al serialului: "Ştiri din Winterfell. Paharul de latte care a apărut în episod este o greşeală". Adăugând în glumă: "Daenerys comandase un ceai".

Hauke Richter, unul dintre regizorii artistici ai sezoanelor 4 şi  8, a declarat revistei Variety că nu a văzut acest episod intitulat ''The last of the Starks'' şi că "unele lucruri pot fi uitate pe platou".

Şi celebra reţea Starbucks a emis un comunicat: "Să fim sinceri, suntem surprinşi că nu a comandat un Dragon Drink", a postat compania pe Twitter, făcând aluzie la băutura aflată în meniul său şi la faptul că Daenerys este ''mama dragonilor''.

Întrebaţi despre ceea ce beau dragonii, compania a preluat cu umor o replică a lui Daenerys: ''Whatever they want'' (''Orice îşi doresc'').

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel