Pachet cu peste un kilogram de bijuterii din aur, trimis din Spania de o româncă de 66 de ani: Aurul era ascuns în produse electronice

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au interceptat un colet trimis prin curierat din Spania, despre care aveau indicii că ar conţine bijuterii din metale preţioase, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Potrivit sursei citate, bijuteriile erau disimulate în produse electronice, fiind ascunse în interiorul carcasei, în vederea sustragerii de la controlul vamal.

„Coletul era expediat pe ruta Spania-România de către o femeie în vârstă de 66 de ani, din Ialomiţa. Din cercetări a reieşit că bunurile expediate aveau ca destinatar o femeie în vârstă de 46 de ani, din Verneşti. Bijuteriile erau disimulate în produse electronice, fiind ascunse în interiorul carcasei, în vederea sustragerii de la controlul vamal“, se arată într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Pachet cu peste un kilogram de bijuterii din aur, trimis din Spania de o româncă de 66 de ani

 

Poliţiştii au descoperit peste 120 de articole (inele, brăţări, coliere, pandative, cercei), confecţionate din metal preţios, ce pare a fi aur, în greutate totală de 1.096 de grame' 

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal. 

 

La începutul lunii, polițiștii români au interceptat un alt colet care venea din Spania. De data aceasta era însă plin cu droguri. Substanțele stupefiante urmau să fie comercializate în București.

Colet din Spania ce conținea droguri pentru consumatorii din București, interceptat de polițiști

 

Polițiștii și procurorii DIICOT au interceptat, în urmă cu un an, un colet care venea din Spania și care conținea mai multe pachete ce conțineau peste 2 kilograme de droguri ce urmau să fie comercializate în București. Oamenii legii au continuat ancheta, iar miercuri au descins la suspecți.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, trei percheziţii domiciliare la suspecţi de trafic internaţional de droguri de risc, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

Percheziţiile au fost făcute în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

Drogurile erau introduse în ţară în colete, prin intermediul unor firme de transport.

"În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 05.06.2021-10.06.2021, a fost introdus în România, prin intermediul unei firme de transport, pe ruta Spania- România, un colet având o greutate de 10 kg, în interiorul căruia au fost disimulate şase pachete ce conţineau cantitatea de 2728,3 grame canabis, droguri de risc ce urmau a fi comercializate în municipiul Bucureşti către consumatori de astfel de substanţe. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate în vederea indisponibilizării cantităţile de aproximativ 145,22 grame de canabis şi 352,04 grame de alpha-PHP, drog de mare risc", precizează comunicatul DIICOT.

Conform sursei citate, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc şi de mare risc.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa au fost conduse, în vederea audierii, două persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, precum şi al jandarmilor din cadrul Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel