Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se confruntă cu obstacole financiare şi de securitate în furnizarea Ucrainei de asistenţă medicală

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se confruntă cu obstacole financiare şi de securitate în furnizarea Ucrainei de asistenţă medicală de care are nevoie, a afirmat miercuri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează dpa.

Organizaţia nu are acces în multe părţi ale Ucrainei în pofida nevoii urgente de materiale medicale, a spus Tedros într-o conferinţă de presă, la Geneva.

''Situaţia umanitară continuă să se deterioreze în multe părţi ale ţării şi este critică în Mariupol şi Bucha'', a precizat el.

Până acum, OMS a primit doar 9,6 milioane de dolari din cele 57,5 milioane de dolari pe care organizaţia îi consideră necesari pentru Ucraina în următoarele trei luni.

Acest lucru a cauzat ''constrângeri serioase ale fluxului de numerar'' necesar în regim de urgenţă pentru ajutor, a explicat Tedros, cerând ţărilor să-şi sporească angajamentul financiar.

Problemele cu aprovizionarea de materiale medicale au fost deosebit de dificile pentru persoanele cu probleme cardiace, cancer, diabet, HIV şi tuberculoză, a avertizat Tedros.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel