Organizațiile #rezist din țară și diasporă, solicitare pentru Iohannis

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

37 de grupuri și organizații civice #rezist îi solicită președintelui Klaus Iohannis să organizeze consultări cu partidele, ONG-urile şi asociațiile din justiţie, în urma deciziei CCR privind revocarea şefei DNA. Acestea spun că România a ajuns într-un moment critic care necesită intervenția președintelui.

Iată scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis:


Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Urmare a deciziei Curții Constituționale în dosarul nr. 589E/2018 prin care 6 judecători ai CCR au acordat ministrului Justiției prerogative discreționare privind revocarea magistraților cu funcții de conducere și au impus Președintelui României revocarea din funcție a Procurorului-șef al DNA, organizațiile semnatare vă solicită organizarea de consultări publice atât cu organizații ale societății civile, cât și cu partide politice și organizații profesionale din sistemul judiciar care să preceadă și să ajute la formularea hotărârilor și acțiunilor subsecvente deciziei CCR. Acestea nu trebuie să se reducă la disputa în jurul cererii de revocare a Procurorului-șef DNA, ci trebuie să privească și viitorul luptei anticorupție, independența Justiției, respectarea statului de drept și rolul Curții Constituționale.

Considerăm necesare aceste consultări pentru că România a ajuns într-un moment critic al istoriei, în care locul nostru în Uniunea Europeană, democrația și statul de drept sunt puse cu intenție în pericol chiar de către cei aleși sau numiți să le apere.

În opinia noastră, a celor 37 de grupuri și organizații civice semnatare, decizia CCR este contrară legii, prevederilor constituționale și obligațiilor asumate prin Mecanismul de cooperare și verificare și prin Tratatul de aderare la UE și subminează atribuțiile altor puteri în stat. Pe scurt, decizia ne întoarce cu rea intenție la momentul preaderării la UE, când Justiția era complet aservită puterii politice, dosarele se deschideau sau închideau în ședințe de partid la comandă politică, iar procurorii erau anchetați și dați afară din magistratură dacă investigau corupția politică.

Credem, în același timp, că CCR este și trebuie să rămână o instituție fundamentală în arhitectura constituțională a statului român, că este o instituție care trebuie respectată, chiar dacă acțiunile unor membri CCR, care au folosit instituția pentru interese politice sau răfuieli personale, au diminuat momentan prestigiul și profesionalismul Curții.

Pentru toate acestea, vă rugăm, domnule Președinte, să demarați consultări publice înainte de a acționa în baza deciziei CCR și să ascultați opiniile tuturor celor interesați.

Cu stimă,

#ActivAG Pitești

Acțiunea Civică Galați

Asociația Aradul Civic

Asociația România Vie

Corupția Ucide

Diaspora Franța solidară cu România

Evident Deva

Geeks for Democracy

Grupul civic #insist

Grupul pentru Dialog Social

#Iașulnutace

Inițiativa Craiova

Inițiativa Timișoara

Inițiativa România

Mureșul Civic

Noul Orizont Valencia

Oradea Civică

Organizatia Eu Ro Aleg 2.0

Procivic Baia mare

#Reset

#Rezist Birmingham WMW

#Rezist Constanța

#Rezist Dublin

#Rezist Liguria

#Rezist Lyon

#Rezist Milano

#Rezist München

#Rezist Râmnicu Vâlcea

#Rezist Toronto

#Rezist Bruxelles

#REZISTENȚA

Ștafeta Steagului Uniunii Europene

Timișoara Civică

Umbrela Anticorupție Cluj

#Văvedem din București

Vă Vedem din Sibiu

VeDem Just - Voci pentru Democrație și Justiție

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel