Orban:CE a aprobat acordul SUA-România, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
cne_cernavoda
cne_cernavoda

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că acordul interguvernamental dintre SUA și România, în domeniul nuclear civil, a primit acordul Comisiei Europene, ceea ce permite începerea demersurilor pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

„Acordul interguvernamental între Statele Unite ale Americii și România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că prin această avizare putem spune că suntem mai aproape de construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cu parteneri strategici, Statele Unite, și cu parteneri din UE și suntem foarte fericiți că am primit acest acord din partea Directoratului de Energie al CE, care ne va permite să semnăm acordul în formă definitivă și să pornim toate demersurile pentru construcția reactorului 3 și 4 de la Cernavodă”, a declarat Ludovic Orba, în județul Suceava.

Proiectul de acord interguvernamental pentru cooperare în vederea extinderii și modernizării programului de energie nucleară civilă din România a fost semnat la începutul lunii octombrie de secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette, și ministrul român al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Odată executat formal, acest acord istoric va pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza și tehnologia SUA cu o echipă multinațională care construiește unitățile de reactor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și unitatea de reactorare a reactorului 1. Acest acord subliniază importanța parteneriatului strategic între Statele Unite și România și angajamentul nostru reciproc pentru securitatea energetică în regiune”, anunțau atunci într-un comunicat comun de presă Secretariatul pentru Energie din SUA și Ministerul Economiei.

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, anunța că valoarea proiectului va fi de 8 miliarde de dolari, informează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel