Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, a avut miercuri, 8 octombrie 2025, la Washington, o întrevedere oficială cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Discuțiile, descrise drept „excelente” de ambele părți, au vizat întărirea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe cooperarea în domeniul securității, investițiilor în apărare și dezvoltării economice bilaterale.
Potrivit declarațiilor făcute de Oana Ţoiu la Antena 3 CNN, unul dintre principalele subiecte abordate a fost importanța prezenței militare americane în România, în cadrul NATO. „Prezenţa SUA în format NATO în România are şi un efect de descurajare a unor potenţiale intruziuni, dar şi un efect de stabilitate în regiune, inclusiv în relație cu vecinii noștri care nu sunt membri ai Uniunii Europene sau NATO. Am discutat despre apărare, despre producția din industria militară și despre investițiile curente, dar și despre oportunitățile viitoare de investiții în România”, a declarat ministrul.
Oficialul român a subliniat că menținerea și extinderea prezenței americane reprezintă un obiectiv comun al celor două state. „Am agreat împreună că este foarte important ca această prezenţă să continue şi rolul ei nu doar pentru România, ci şi pentru regiune, de fapt”, a punctat Ţoiu.
În privința unei posibile creșteri a numărului de militari americani dislocați în România, șefa diplomației române a precizat că există deja o strategie comună în acest sens. „În acest moment, vorbim de o miză sporită în ceea ce priveşte investiţiile şi dezvoltarea unor capabilităţi comune. Ei deja au luat această decizie, pe care preşedintele Nicuşor Dan a anunţat-o în Parlament, de a creşte prezenţa în România, inclusiv ca un factor important pentru ei în strategia privind Orientul Mijlociu”, a explicat aceasta.
De asemenea, întrevederea a inclus și discuții legate de programarea unei viitoare întâlniri între președintele american Donald Trump și președintele României, Nicușor Dan. „Am discutat și despre întâlnirea dintre președinții Trump și Dan, fiind aliniați pentru a organiza această vizită la începutul anului viitor”, a precizat ministrul de Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News