O familie întreagă a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia

Loredana Iriciuc / 09 aug 2022, 23:56
O familie întreagă a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
O familie întreagă a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia

Patru persoane, membre ale aceleiaşi familii, au fost rănite după ce au fost lovite de fulger, luni seara, pe o plajă din localitatea Soverato, situată în provincia Catanzaro, în regiunea italiană Calabria, informează marţi agenţia ANSA.

Fulgerul s-a produs în timpul uneia dintre furtunile care au afectat Italia în ultimele două zile şi au întrerupt pentru scurt timp valul de căldură.

Cel mai grav rănit a fost un bărbat care a fost transportat la secţia de terapie intensivă a unui spital din Catanzaro. Soţia lui şi fiul lor în vârstă de şase ani au suferit răni mai puţin grave şi au fost transportaţi la acelaşi spital. Soacra lui a suferit răni uşoare şi a fost tratată la un spital din Soverato, scrie Agerpres.

Familia este de origine calabreză, dar locuieşte în Bergamo, în nordul Lombardiei.

Cei patru se întorseseră la Soverato pentru a-şi petrece vacanţa de vară.

Zona de plajă unde a lovit fulgerul era aglomerată de turişti, însă nicio altă persoană nu a fost rănită.

Italia se pregăteşte pentru un nou val de căldură după încheierea seriei de furtuni, la sfârşitul acestei săptămâni, notează ANSA.

 

Vezi și 

 

Italia. Turiști români, amendați după ce au fost prinși pe aeroport cu nisip, pietre și scoici, furate de pe plajele din Sardinia

 

22 de kilograme de nisip, pietre şi scoici, furate de pe plaje din Sardinia, au fost găsite în bagajele turiștilor români, polonezi, suedezi, spanioli, sârbi şi italieni, pe  Aeroportul Alghero - Riviera del Corallo din Italia.

Oficialii vamali italieni au informat că au găsit nisipul de pe plajele din Sardinia în gențile turiștilor în a doua jumătate a lunii iulie, au declarat marți surse citate de agenţia ANSA. 

Oficialii vamali și paznicii care lucrează pe aeroportul din Alghero au recuperat 10 kilograme de nisip, 7 kilograme de pietricele și 5 kilograme de scoici luate de pe plajele emblematice din nordul insulei între 15 și 30 iulie.

Naţionalităţile turiştilor care părăsesc Aeroportul Riviera del Corallo au inclus români, polonezi, suedezi, spanioli, sârbi şi italieni, au precizat oficialii. Au fost aplicate amenzi cuprinse între 500 de euro și 3.000 de euro, precum și confiscarea nisipului necuvenit și a altor materiale de pe litoral. 

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0