O călugăriţă din California a cheltuit banii unei şcoli catolice în cazinouri

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

O călugăriţă octogenară care a delapidat peste 800.000 de dolari din fondurile unei şcoli catolice din California, unde lucra ca directoare, pentru a-i cheltui în cazinouri şi pe sejururi turistice scumpe, a fost condamnată luni la un an de închisoare, informează AFP.

Mary Margaret Kreuper, directoarea şcolii private catolice St. James din Torrance, un oraş aflat la sud de Los Angeles, jurase că va rămâne săracă atunci când a devenit călugăriţă, în urmă cu mai bine de 60 de ani. Această promisiune nu a împiedicat-o însă să deturneze timp de 10 ani - până în septembrie 2018 - fonduri ale şcolii pentru a-şi finanţa viciile ascunse.

"Am păcătuit, am încălcat legea şi nu am nicio scuză", a declarat în faţa instanţei această călugăriţă în vârstă de 80 de ani, citată de Los Angeles Times.

Pentru această călugăriţă din ramura americană a ordinului catolic al Surorilor Sfântului Iosif din Carondelet, fondat în 1650 la Puy-en-Velay, în centrul Franţei, infracţiunile comise constituie "o încălcare a jurămintelor, a poruncilor, a legii şi mai ales a încrederii sacre pe care atât de mulţi oameni mi-au acordat-o".

Mary Margaret Kreuper şi-a recunoscut vinovăţia în această escrocherie anul trecut.

A fost nevoie de un audit pentru a descoperi frauda, pe care directoarea şcolii catolice a încercat să o ascundă, ordonându-le subordonaţilor săi să distrugă documentele incriminatoare.

Potrivit Los Angeles Times, atunci când Arhidieceza de Los Angeles i-a cerut lui Mary Maragaret Kreuper să dea socoteală pentru faptele sale, aceasta a spus că preoţii erau plătiţi mai bine decât călugăriţele şi că ea credea că merită o mărire de salariu.

Avocatul călugăriţei, Mark Byrne, a susţinut însă că Mary Kreuper era dependentă de jocuri de noroc şi a cerut ca acesteia să i se permită să îşi ispăşească pedeapsa în mănăstirea în care a fost plasată de când faptele sale au fost descoperite în 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel