Nou bilanţ: 16 morţi şi 59 de răniţi în atacul cu rachetă al rușilor asupra mall-ului din Kremenciuk 

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Bilanţul morţilor în urma atacului cu rachetă al forţelor ruse asupra unui centru comercial din Kremenciuk a crescut la 16 morţi şi 59 răniţi, conform informaţiilor furnizate de şeful serviciilor de urgenţă ucrainene, transmite marţi AFP.

"La ora actuală avem cunoştinţă de 16 morţi şi 59 de răniţi, dintre care 25 se află în spital. Informaţiile sunt în curs de actualizare", a anunţat pe Telegram Serghii Kruk în noaptea de luni spre marţi.

Echipajele de intervenţie se concentrează în principal pe "salvare, îndepărtarea dărâmăturilor şi stingerea incendiului", potrivit sursei citate. Serghii Kruk a adăugat că "toate echipele de intervenţie lucrează în mod intens" iar activitatea "va continua 24 de ore din 24".

"Vreau să insist din nou: nu ignoraţi raidurile aeriene!" a avertizat şeful serviciilor de urgenţă ucrainene. 

 

Atacul asupra mallului din Kremenciuk soldat cu cel puţin 13 morţi, criticat de Zelenski, SUA şi Franţa

 

Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi peste 40 au fost rănite luni într-un atac rusesc cu rachete asupra unui centru comercial aglomerat din oraşul Kremenciuk, în centrul Ucrainei, un "act de terorism neruşinat", potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, transmite AFP.

"Atacul rusesc de astăzi asupra unui mall din Kremenciuk este unul dintre cele mai neruşinate acte de terorism din istoria Europei. Un oraş paşnic, un centru comercial obişnuit cu femei, copii, civili obişnuiţi", a spus Volodimir Zelenski într-o înregistrare video pe Telegram. Potrivit acestuia, o mie de persoane se aflau în interiorul clădirii, dar "mulţi oameni au reuşit să iasă".

"Doar nişte terorişti absolut nebuni ar putea lovi un astfel de obiectiv cu rachete şi ei nu ar trebui să îşi afle locul pe Pământ", a continuat preşedintele Ucrainei, care a vorbit de un "atac calculat".

Potrivit preşedintelui ucrainean, operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare şi "pierderile umane ar putea fi importante" după ce, în urma atacului, un incendiu a izbucnit pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi.

Mallul a fost lovit de rachete antinavă Kh-22 lansate din Rusia

 

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, mallul a fost lovit de rachete antinavă Kh-22 lansate de bombardiere cu rază lungă de acţiune Tu-22 din regiunea Kursk situată pe teritoriul Rusiei.

"Atacul cu rachete asupra Kremenciuk a lovit un loc aglomerat care nu are nicio legătură cu ostilităţile", a reacţionat pe Facebook Vitali Maleţski, primarul oraşului.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a lansat pe Twitter un apel către susţinătorii externi ai Kievului pentru a furniza mai multe arme grele şi pentru a impune sancţiuni suplimentare Rusiei.

Ambasadoarea americană în Ucraina, Bridget Brink, a asigurat pe Facebook că "lumea va cere socoteală Kremlinului pentru atrocităţile sale din Ucraina".

De asemenea, într-un comunicat de presă al ministerului de externe de la Paris,"Franţa condamnă atacul rusesc cu rachete care a lovit un supermarket din Kremenciuk, în Ucraina", soldat cu morţi şi câţiva zeci de răniţi."Prin bombardarea fără discernământ a civililor şi a infrastructurii civile peste tot în Ucraina, Rusia continuă încălcările îngrozitoare ale dreptului internaţional umanitar"."Rusia va trebui să răspundă pentru aceste acte. Franţa sprijină lupta împotriva impunităţii în Ucraina", a continuat Quai d'Orsay. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel