Norul de fum de la Cernobîl își schimbă direcția

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
ANM: Norul de fum de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră
ANM: Norul de fum de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră

În urmă cu câteva zile, un puternic incendiu de vegetație a avut loc lângă Cernobîl. Fumul gros își schimbă frecvent direcția. 

Norul de fum din zona Cernobîl (Ucraina) se va deplasa către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, în perioada 20 - 22 mai 2022, având în vedere că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre vest către est, informează vineri Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

"Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul intervalului 20-22 mai, se apreciază că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre vest către est, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări sâmbătă (21 mai) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 mai), când se vor înregistra rafale, în general, de 55 - 65 km/h", se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Radiațiile de la Cernobîl nu reprezintă un pericol pentru sănătate

 

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că nivelul de radiaţii înregistrat după o lună de ocupaţie militară rusească la fosta centrală nucleară de la Cernobîl din nordul Ucrainei este ridicat, dar nu reprezintă un pericol pentru sănătate, relatează agenţia EFE.

După revenirea sa dintr-o vizită la Cernobîl, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat joi la Viena că nivelul radiaţiilor detectat în interiorul tranşeelor săpate de soldaţii ruşi în ''zona de excludere'' din apropierea centralei este de şase ori peste parametrii normali.

Pe de altă parte, acest nivel al radiaţiilor - înregistrat miercuri de experţii AIEA - este de trei ori inferior limitei permise pentru personalul centralei dezafectate, a adăugat Grossi.

Conform măsurătorilor AIEA, nivelul de radioactivitate detectat în tranşeele săpate de soldaţii ruşi este echivalent cu o expunere de 6,5 milisiverţi pe an, în timp ce limita permisă pentru angajaţii centralei este de 20 de milisiverţi pe an.

Centrala dezafectată după accidentul nuclear din 1986 a fost ocupată de trupele ruse din prima zi a invaziei asupra Ucrainei declanşate pe 24 februarie. Odată cu retragerea din partea de nord a Ucrainei, trupele ruse au eliberat zona pe 31 martie, dar în perioada cât au fost acolo săparea de tranşee şi mişcările vehiculelor militare au răscolit solul radioactiv şi au ridicat astfel în aer praf radioactiv. După retragerea soldaţilor ruşi au apărut informaţii despre o expunere a lor la doze letale de radiaţii în zona de excludere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel