Proiectul european "Erasmus +" dedicat integrării românilor și italienilor într-o școală spaniolă a avut un succes enorm
Starețul unei mănăstiri, schimbat din funcție după ce s-a îndrăgostit de o enoriașă. A cunoscut-o pe Lăcrămioara pe internet și e cu 25 de ani mai tânără
Lege împotriva despăduririlor, adoptată în Parlamentul European: Produse vândute în UE doar dacă nu provin din defrişări
Alertă la metroul din București. Călătorii, evacuați; circulaţia, îngreunată, după ce o staţie s-a umplut de fum. UPDATE 19 Aprilie 2023
Românca acuzată că și-a răpit copiii de la tatăl belgian, condamnată: „Sentința e prea ușoară pentru trauma provocată mie și fiilor mei“ 19 Aprilie 2023
Atenționare de călătorie pentru Franța: Transporturi perturbate joi de greva generală 19 Aprilie 2023
Transportul din Germania paralizat de proteste: "Nu circulă niciun tren". Grevă și în transportul aerian 19 Aprilie 2023
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii a fost respinsă în Camera Deputaților 19 Aprilie 2023
Spania se confruntă cu o secetă severă; restul Europei este sub avertizare de precipitaţii şi vreme rea 19 Aprilie 2023
Român urmărit internațional, arestat pentru trafic de migranţi: A primit 3.000 euro ca să ducă trei persoane la Viena 19 Aprilie 2023
Copil de 3 ani ucis de un TIR pe o trecere de pietoni, în Iași. Un alt minor a fost transportat la spital 19 Aprilie 2023
A murit Sanda Manu; doliu în lumea teatrului. Oana Pellea: „Tăcere. Rugă. Multă iubire. Enormă recunoștință“ 19 Aprilie 2023
100.000 de euro recompensă de la un afacerist român pentru a afla cine i-a incendiat mașina: „Data trecută am oprit preoţii din rugăciuni“ 19 Aprilie 2023
Cum a devenit o discotecă din Italia biserică românească. Preotul Nicolae Chilcos: "Am curățat spațiul, l-am amenajat" - VIDEO 19 Aprilie 2023
Român căutat internațional pentru evaziune fiscală, arestat, de Paște, într-un hotel din Verona 19 Aprilie 2023
Româncă, moartă în Italia în urma unui grav accident. Daniela a pierdut controlul volanului și s-a izbit de altă mașină 19 Aprilie 2023
Italia. O româncă a bătut la ușa iubitului ei, la miezul nopții: A sărit să îl înjunghie, bănuind că o înșală 19 Aprilie 2023
Lipsa forței de muncă, o problemă la nivel european: Tot mai multe firme se plâng că nu găsesc muncitori 19 Aprilie 2023
Încoronare Charles: Majoritatea britanicilor sunt împotriva finanţării ceremoniei de către stat 18 Aprilie 2023
O româncă a fost selectată de NASA pentru prima misiune în care va fi simulată viaţa pe Marte. Cine este Anca Șelariu - VIDEO 18 Aprilie 2023
Medicul Dan Tesloianu, care lua aparate de la morți și le vindea celor bolnavi pe patul de spital, rămâne în arest preventiv 18 Aprilie 2023
Amestecul „magic” pentru a curăța bucătăria și a îndepărta grăsimea. Cu acest truc de la experți vei uita de frecat murdăria! 18 Aprilie 2023
Italia. Badanta „madam somnifer” le dădea pastile bătrânilor pe care îi îngrijea și apoi le fura lucruri de valoare din casă 18 Aprilie 2023
„Lucrau 11 ore pe zi, dar aveau contract de 4”. Muncitori români sezonieri la un hotel din Italia, descoperiți în ilegalitate de autorități. Patronul riscă o amendă uriașă 18 Aprilie 2023
Familia băiețelului român, găsit fără viață pe un lac din Belgia, într-o geantă sport, cere ajutorul oamenilor: „Raul a fost un băiat bun! Facem un apel!” 18 Aprilie 2023