Nea Marin, operat de urgență. A fost transportat cu avionul la București, în timpul filmărilor

nea-marin-antena-1
sursa foto: Facebook/Nea Marin
Îndrăgitul Nea Marin a fost operat de urgență chiar în timpul filmărilor show-ului "Poftiți pe la noi" de la Antena 1. 

Nea Marin se afla alături de echipa sa, în județul Satu-Mare, în orașul Negrești-Oaș la filmările "Poftiți pe la noi". Vedeta Antenei 1 nu se simțea bine, astfel că s-a dus la un control la spitalul din oraș. Nici nu bănuia că va avea nevoie de operație urgentă. 

"Mi-a fost rău așa, parcă mă durea ceva, nu m-am simțit deloc bine," a povestit Nea Marin la Antena 1, chiar în timpul emisiunii care a fost difuzată miercuri seară, pe 11 ianuarie la Antena 1. 

"M-a văzut doctora și mi-a zis că ar fi bine să fac mai multe analize. Mi-a spus așa: "Nea Marine, nu îmi place deloc cum arăți. Trebuie să faci un CT". Eu nici nu voiam să aud, aveam show pe scenă, trebuia să organizăm, să dansăm," a mai spus Nea Marin. 

"Mi-au făcut toate analizele. Mi-au făcut și un CT. Dacă nu făceam CT-ul ăsta, mergeam, dansam și muream acolo, pe scenă. Mi-au băgat tot felul de antibiotice ca să rezist până la București. Am apendicită. Acum a venit o mașină și m-a luat. Merg direct cu avionul la București, aterizez și mă operez la Elias," a spus Nea Marin în timpul emisiunii. 

"Nea Marin s-a prefăcut până i-a ieșit", a zis Liviu Vârciu când a auzit despre vestea dată de Nea Marin. "Acum rămâne toate baza pe noi. Noi, emoții avem de fiecare dată când începem spectacolulul. Acum mai aveam și stres. Știți, când începe stresul, încep și problemele," a spus Liviu Vârciu la aflarea veștii.

Nea Marin a fost operat de apendicită la spitalul Elias din București 

"Doamne, ce mă pregătisem să dansez, să fac concurs, să dansez, să sar. Durerile pe care le-am avut ... asta era: apendicită. Niciodată nu m-am gândit că poate fi vorba de apendicită," a spus Nea Marin. 

"Îți dai seama că nu-ți pică bine, mai ales în ziua spectacolului. Hai dacă era într-o zi oarecare te mai descurcai, dar așa..."  a reacționat și Andrei Ștefănescu.

Publicul strâns la show a fost dezamăgit că nu l-a putut vedea pe Nea Marin, iar când Liviu Vârciu le-a dat vestea că îndrăgitul personaj s-a dus la București de urgență pentru operație, mulți au râs crezând că este o glumă. Din păcate nu era. 

"Dacă nu știați, nea Marin a suferit și suferă de apendicită. Nu e glumă, aici e problema. Nu s-a simțit bine toată ziua de ieri și ziua de azi, acum este în drum spre București. Vom face acest spectacol fără brandul nostru și vă rog, aplauze pentru nea Marin care se află în avion la această oră. O să se uite la televizor și o să se bucure," a spus Vârciu spectatorilor.

Nea Marin s-a operat așa cum și-a propus, la spitalul Elias. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close