Muncitorii români, umiliţi în străinătate. Eurodeputat german: „De neacceptat! Merită același salariu ca și un muncitor neamț“

munctori sezonieri
munctori sezonieri

Eurodeputatul german Ismail Ertug a fost invitatul Claudiei Ţapardel în cadrul emisiunii ”Din culisele Europei – All about EU”. Printre problemele discutat a fost și cea a românilor care pleacă în ţările din vest pentru a munci şi care, în unele cazuri, nu sunt plătiţi corespunzător sau lucrează şi trăiesc în condiţii improprii. 

„Acest lucru este total de neacceptat. Și acesta este motivul pentru care am fost puțin distras pentru că încercam să găsesc scrisoarea pe care am trimis-o pe 22 aprilie, anul trecut, celor doi miniștri conservatori din Guvernul german, Ministrul pentru Afaceri Interne și Domestice și Ministrul pentru Agricultură, dar nu am primit un răspuns până acum, ca să fiu sincer.

Dar în ceea privește drepturile muncitorilor, noi social-democrații împreună cu sindicatele, VER.DI – acesta este numele sindicatului, și eu sunt membru al acestui sindicat, am apărat drepturile muncitorilor. Nu ne-am uitat la naționalitate, ca să fim sinceri, poate fi român, ungar, ucrainian, dar ceea ce trebuie să livrăm, ca una dintre cele mai bogate țări din lume, este de a oferi condiții de muncă și de viață decente pentru oameni", a punctat eurodeputatul german.

Ismail Ertug: Ne vom lupta pentru acei muncitori care vin să lucreze în țara noastră

 

"În Germania, ne luptăm pentru acorduri colective fără a elimina din acestea munca sezonieră. Aceasta a fost abordarea conservatorilor, ca să fiu sincer. Ei nu au vrut ca să îi includem pe muncitorii sezonieri, dar noi ca partid minoritar aflat la guvernare, am spus NU, ei trebuie să fie incluși și trebuie să fie implementate aceste acorduri colective.

Ei lucrează pentru noi. Pentru industriile și sectoarele noastre de activitate și acestea sunt de cele mai multe ori sectoare esențiale. De aceea noi am luptat pentru ei și sunt convins că, în ceea ce privește reglementările la nivel de stat, nu este nici o diferență între un muncitor german sau român.

Dar asta nu înseamnă că anumite companii nu tratează anumiți oameni mai bine decât pe alții și cu siguranță de acest lucru noi  trebuie să avem grijă, ca stat membru în care oamenii vin să muncească și vom face acest lucru și în viitor.

Și nu vreau să fac campanie pentru nici un partid, dar vreau să îți spun că eu personal și partidul meu ne vom lupta pentru acei muncitori care vin să lucreze în țara noastră, pentru că ei sunt oamenii noștri și pentru că trebuie să avem grijă de ei, în orice caz. Și avem nevoie de ei. Nu este ca și cum le-am acorda vreun ajutor, ei lucrează și își merită salariile. Și încă o dată, ei merită același salariu ca și un muncitor sau vecin german.

Munca este aceeași și plata trebuie să fie aceeași de asemenea", a subliniat Ismail Ertug în cadrul emisiunii ”Din culisele Europei – All about EU” de la DC News și DC News TV.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy