Mugur Isărescu, acuzat că a fost securist: „Să-și dea demisia de urgență”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va ajunge în instanță, care trebuie să stabilească dacă a fost colaborator al Securității.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii susține că acesta i-a turnat pe diplomații străini cu care intra în contact la acea vreme, dar şi pe colegii de la Institutul de Economie Mondială, sub numele de cod Manole.

CNSAS cere acum magistraților confirmarea verdictului de colaborator.

Conform procedurii, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) va sesiza Curtea de Apel București, chemată să confirme sau să infirme verdictul Colegiului.

 

Mugur Isărescu, note informative la Securitate sub numele de cod „Manole”

 

Cel care a cerut CNSAS să verifice dacă guvernatorul BNR a fost colaborator al Securității este avocatul Gheorghe Piperea.

„Am făcut două solicitări. Ultima anul trecut când legea se modificase în așa fel încât să fie posibilă și verificarea guvernatorului”, a spus Piperea, marți, la Antena 3.

„O lege din 2014 îl excepta. Din punct de vedere moral, din perspectiva mea, domnul guvernator este deja condamnat. O autoritate a statului român a ajuns la concluzia, după ani de zile de verificare, că a fost colaborator, turnător al fostei securități. Din punct de vedere legal însă, și judiciar, trebuie să așteptăm decizia Curții de Apel București care trebuie să devină definitivă la Curtea de Casație.

Probabil că va dura vreo trei ani până când se va clarifica această situație”, a precizat avocatul Gheorghe Piperea.

„Domnul guvernator a fost obligat anul trecut, ca toți ceilalți demnitari publici, să facă o declarație că nu a fost colaborator al vechii Securități. Acum se dovedește că această declarație este falsă, asta e faptă penală”, spune avocatul Piperea.

„Dispare mandatul și este caz penal. Este vinovăție dovedită clară, fals în acte publice.

Așa cum se va întâmpla și cu fostul președinte Băsescu.

Consecințele sunt extraordinar de grave(...). Ar trebui ca domnul Isărescu să-și dea demisia de urgență. Eu voi face o solicitare la Banca Centrală Europeană să ia măsuri”, a mai spus Gheorghe Piperea.

 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy