Moțiune de cenzură: "Guvernul a sfidat un popor întreg. Au încălcat toate regulile impuse cetățenilor"

Liviu Ludovic / 17 aug 2020, 13:18 Salveaza PDF Comentarii
gov.ro
gov.ro

Reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus, se arată în textul moţiunii de cenzură a PSD intitulate "Guvernul PNL de la pandemie la pande-mită generalizată". 

Documentul dedică un capitol "Chermezelor PNL în vreme de pandemie", în care arată că "reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia".

"Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca şi cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască şi fără distanţare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitaţi şi interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetăţenilor! Au nesocotit toate recomandările epidemiologilor! S-au purtat ca şi cum s-ar fi aflat deasupra legii şi a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forţat să respecte reguli şi restricţii pe care ei înşişi le-au călcat în picioare fără nicio jenă!", se arată în moţiune.

De asemenea, semnatarii moţiunii susţin că "o naţiune întreagă l-a văzut pe şeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască, la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalţi lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecţie".

"O naţiune întreagă l-a văzut pe şeful Executivului, Ludovic Orban fără mască, fără distanţare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populaţie obligaţia de a purta mască în spaţii închise!", adaugă moţiunea, care urmează să fie depusă în cursul zilei de luni la Parlament, potrivit Agerpres.

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy