Momente de panică în avion. Bagajul unui pasager a luat foc, iar pilotul a aterizat de urgență

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Momente de panică în avion. Bagajul unui pasager a luat foc, iar pilotul a aterizat de urgență
Momente de panică în avion. Bagajul unui pasager a luat foc, iar pilotul a aterizat de urgență

Cel puțin zece persoane, aflate la bordul unui avion, au fost rănite, după ce bagajul unuia dintre pasageri a luat foc.

Incidentul a avut loc în zborul Dallas - Orlando, al companiei americane Spirit Airlines  În imaginile distribuite pe rețelele de socializare se vede cum fumul inundă interiorul aeronavei. Pilotul a fost nevoit să aterizeze avionul la Jacksonville, cei răniți fiind transportați la spital, scrie observatornews.ro.

Incidentul a avut loc miercuri. Potrivit NBC News, bateria unui aparat din bagajul unui pasager s-a aprins, iar echipajul, cu ajutorul celorlalți oameni aflați la bord, printre care și un pompier pensionar, au reușit să stingă incendiul.

"Au făcut o treabă uimitoare", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri.

În imaginile distribuite pe rețelele de socializare, se vede fumul cum inundă interiorul avionului. 

Compania aeriană a anunțat că incendiul a fost provocat de un obiect personal al unui pasager.

Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA va efectua o anchetă asupra incidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel