Ministrul Justiției din Olanda vorbește despre corupția din propriul guvern: "Suntem vulnerabili"

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Justiției din Olanda atrage atenția despre corupția din propriul guvern. Discuția este cu atât mai relevantă în acest moment pentru că Olanda este singura țară care se opune aderării României la spațiul Schengen, acuzând Bucureștiul de corupție și de criminalitate organizată. 

Ministrul Justiției a spus că represiunea împotriva criminalității este mai amplă decât oricând, în cadrul evenimentului "Spune adevărul Puterii", organizat de asociația olandeză de De Balie din Amsterdam.

"Guvernul nu a ascultat suficient în trecut oamenii din prima linie în combaterea criminalității, în timp ce serviciul public este, de asemenea, vulnerabil la corupție" a spus ministrul Justiției din Olanda, Dilan Yeşilgöz, la un eveniment organizat luni, 1 noiembrie. 

Yeşilgöz a discutat și cu reporterul de investigație Paul Vugts, care a petrecut şase luni într-o locație păzită de polițiști după ameninţările pe care l-a primit în timpul anilor în care a lucrat pentru un celebru cotidian olandez. 

"Modul în care ne-am configurat sistemul, legile și regulile pe care le avem a fost de-a dreptul naiv dacă vă uitați cu ce organizații trebuie să ne confruntăm", a recunoscut Yeşilgöz.

Ministru Justiției din Olanda spune că partidul condus de Mark Rutte nu a ascultat suficient experții

 

„În anii trecuți, atunci când VVD (Partidul Popular, aflat la putere, al premierului Mark Rutte-n.r.) a avut adesea un rol principal în ministerul Justiției, nu am ascultat suficient experții și oamenii din prima linie care au spus că există o problemă uriașă, sistemică... care submina ordinea publică. Acest lucru nu a fost recunoscut, iar partidul meu a avut un rol în acest sens. Abordarea corupției în lumea „superioară” olandeză – printre angajații portuari, avocați, agenți imobiliari este acum o prioritate," a mai spus acesta. 

Jurnalistul de investigații Paul Vugts a propus ca și corupția din serviciul public să fie abordată, după acuzațiile potrivit cărora un lucrător corupt al consiliului local a creat pașapoarte pentru criminali, iar angajații biroului fiscal le-au furnizat adrese fictive. 

„Dacă un criminal poate călători cu un pașaport cu poza sa și identitatea altcuiva, acesta este un bilet de aur către lume”, a spus el. „Dacă un infractor poate cumpăra un număr de înmatriculare pentru câteva sute de euro – este incredibil. Trebuie să ne uităm și la nivelurile inferioare ale guvernului," a spus Vugts.

„Este o idee bună”, a spus Yeşilgöz. "Începe cu conștientizarea. Dacă lucrezi în port... ești foarte atrăgător pentru infractori, așa că nu mergi la pub în jacheta de serviciu, arătând unde lucrezi. Când vine vorba despre avocați, agenți imobiliari: oamenii ne cer să ajutăm la curățarea profesiilor lor," a mai spus ministrul Justiției.

Banii obținuți ilegal în Olanda sunt "spălați" în străinătate

 

Vugts a spus că nu a fost acordată suficientă atenție banilor spălați în străinătate:  banii sunt transferați în proprietăți, mașini și chiar direct în numerar în alte țări, iar ministrul Justiției a fost de acord.

„Aș vrea să le confisc toți banii", a spus Yeşilgöz. „Dar nu toți banii sunt în Țările de Jos. Acesta este motivul pentru care vorbeam cu ministrul turc de Interne acum două săptămâni, despre spălarea banilor în alte țări, arată Dutch News

 

----------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel