Microbuz românesc, accident cumplit în Austria: O femeie a murit, cinci persoane grav rănite

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Un microbuz românesc a fost implicat într-un accident grav de circulație, în urma căruia a murit persoană, iar alte cinci au fost rănite grav. 

Un microbuz românesc a fost implicat, noaptea trecută, într-un grav accident de circulație în Austria. În urma impactului, o femeie a murit, iar alte cinci persoane sunt în stare gravă.

Accidentul a avut loc în apropiere de Stainz, în districtul Deutschlandsberg, marți dimineața devreme. Potrivit publicației ORF, accidentul a avut loc în jurul orei 4:00, pe L 461. Din motive încă în curs de investigare, microbuzul românesc cu opt pasageri a ieșit de pe șoseaua udată de ploaie, s-a izbit de un terasament și s-a răsturnat.

Din păcate, pentru una dintre pasagere impactul a fost fatal. Femeia a murit la locul accidentului. Alte cinci persoane au fost rănite grav și au fost transportate la spitalele din Deutschlandsberg, Wagna și Graz.

Șoferul microbuzului este în continuare interogat de poliție, iar vehiculul implicat în accident a fost confiscat de autorități.

Accidentul s-a petrecut la numai câteva zile după unul similar din Germania, în care a fost implicat tot un microbuz înmatriculat în România.

Germania. Patru români, răniți după ce s-au răsturnat cu microbuzul în care se aflau; unul este în stare gravă

 

Un accident grav după o explozie a anvelopei a avut loc vineri după-amiază pe A9 spre München. Șoferul și alți trei pasageri români (27, 45, 51 de ani) au fost răniți. Unul dintre ei este în stare gravă. Cu câteva ore mai devreme, tot pe A9, o șoferiță româncă a fost implicată într-un accident grav.

Ieri, vineri după-amiază, la ora 14.30, un șofer român de 52 de ani conducea o dubă Mercedes pe A9, în direcția München, pe banda din mijloc din cele trei disponibile.

Pneul stânga spate al vehiculului a explodat a explodat în apropiere de intersecția Dittersdorf, iar șoferul a pierdut controlul vehiculului. Vehiculul a derapat și a părăsit șoseaua spre dreapta. Duba s-a răsturnat de mai multe ori în șanțul adiacent și s-a oprit pe partea pasagerului pe marginea drumului.

Șoferul a fost rănit ușor în urma accidentului. Ceilalți trei pasageri români (27, 45, 51 de ani) au fost răniți și a fost nevoie să fie descarcerați din vehicul. Calea München a fost închisă complet timp de 75 de minute în timpul operațiunilor de salvare și recuperare, iar ulterior a fost închisă parțial. O coadă de până la 8 km s-a format la ora de vârf de vineri și traficul de deplasare. Pagubele totale preliminare se ridică la 10.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel