Metoda Rip Deal a ajuns și în România. Bancnote Euro FALSE schimbate pentru bani reali

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia au desfăşurat marţi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, 8 percheziţii, toate pe raza judeţului Bihor, la persoane bănuite de punerea în circulaţie de valori falsificate, respectiv bancnote euro, şi înşelăciune, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. 

"Acţiunea a vizat membrii unei grupări care ar fi pus în circulaţie bancnote euro contrafăcute, cu prilejul achiziţionării de diverse bunuri. În cauză, există bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie - iulie 2020, membrii grupării ar fi abordat diverşi comercianţi, în special din zonele rurale ale judeţelor Alba, Bihor şi Hunedoara, şi ar fi făcut cumpărături cu bancnote contrafăcute, pentru care ar fi propus schimburi valutare la cursuri avantajoase", se menţionează în comunicat.

Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, cartele SIM, precum şi diverse bunuri în legătură cu care există suspiciunea că provin din activităţi infracţionale.

La sediul poliţiei au fost conduse, pentru audieri, 5 persoane.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni şi a beneficiat de sprijinul Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale.

La aceasta au luat parte şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bihor, precum şi poliţişti de la Serviciile pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba şi Bihor.

"Schema" prin care infractorii propun schimburi valutare la cursuri extrem de avantajoase se numește Metoda Rip Deal, fiind descoperită recent și în Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel