Mărturia cutremurătoare a poliţistului martor al accidentului în care a murit o familie: "M-am simţit neputincios”

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Poliţistul constănţean Victor Maftei a fost martorul unui accident teribil produs vineri în judeţul Galaţi în care au murit un copil de un an şi părinţii săi. Poliţistul era în timpul liber, trecea întâmplător prin zonă şi a încercat să-i salveze pe cei trei.

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă pe un drum european din judeţul Galaţi. Maşina în care se aflau cele trei victime a intrat pe contrasens şi s-a lovit violent de un tir. Copilul de un an şi tatăl său, în vârstă de 28 de ani, au murit pe loc, iar mama, de 23 de ani, a decedat în drum spre spital.

Printre primii care a ajuns la locul tragediei a fost poliţistul Victor Maftei. Constănţeanul se afla în timpul liber, dar a sărit în ajutorul victimelor accidentului. El a povestit experienţa traumatizantă pe Facebook.

„Prea trăim doar cu gândul la mâine…Astăzi trebuie sa trăim. Accidentul urât rău. Am ajuns la câteva secunde după impact. Lumea blocată, la 5 dimineaţa oricum nu procesezi bine dar totuşi… Am sărit din maşină, asa cum o fac de fiecare data fără ezitare, când este vorba sa ajut, am alergat pana la maşina lovita… Dacă se mai putea numi maşina… Epava era lângă drum fumengand. În ea o familie… Lângă mine au mai coborât 2 femei, moldovence de alea adevărate care deşi speriate au pus mâna să mă ajute sa deschidem uşa din spate să ajutăm copilul.

Era prea târziu pentru el, ca şi pentru tatăl lui ce se afla la volan…

Mama lui încă respira. Sunase cineva înainte să cobor eu lângă maşina pun mana pe telefon şi sun şi eu şi întreb de un elicopter care ar trebui sa vină şi să o salveze… La telefon sec…

– Nu avem elicopter…”, a scris, pe Facebook, Victor Maftei.

Poliţistul constănţean a mai dezvăluit că a trecut „prin destule, dar m-a rupt pentru că nu am putut face mai multe. M-am simţit neputincios şi slab rău azi. M-am suit în maşină şi am plecat plângând de acolo. A murit o parte din mine acolo”, s-a destănuit Maftei. El a încercat să o salveze pe femeia grav rănită, deşi ştia că este o luptă fără sorţi de izbândă.

„Secundele treceau dureros de încet încercăm sa vorbesc cu ea să îi spuneam sa reziste. Nu ştiu şi nu cred ca ma auzea respira greu dar am simţit ca trebuie sa o fac…

Într-un final sirenele se auzeau dar parca erau şi ele triste ca nu pot face nimic.

Pompieri sunt şi rămân nişte eroi printre noi. Au făcut eforturi supraomeneşti… Dar astăzi nu a fost sa fie… Şi ei au fost depăşiţi .

Şoferul de pe camionul repeta obsesiv…

-Am tras de volan până spre margine dar au venit în mine.

Era schimbat la fata şi blocat de accident.

Astăzi am îmbătrânit minim 10 ani şi pentru prima oara m-am simţit neputincios… Am pierdut o luptă la care nu aveam sorţi de izbândă…

Viaţa este un drum spre moarte de la primul strigăt până la ultima răsuflare.”, a mai scris Victor Maftei, pe pagina sa de Facebook, potrivit Mediafax.

Poliţiştii gălăţeni au stabilit că, probabil, şoferul autoturismului a adormit la volan. Nici el, nici şoferul tirului nu consumaseră alcool.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel