Maria Grapini: Trebuie să știe toți românii ce fac alți români

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Maria Grapini a participat vineri, 17 august, la ședința festivă a Complexului Energetic Oltenia. Europarlamentarul a declarat că se luptă în Parlamentul European pentru ca România să-și decidă propriul mix energetic.

La 40 de ani de la intrarea pe piața dură a energiei, stafful energiei din Gorj a ținut să o aibă alături pe Maria Grapini, europarlamentar PPU-sl, pentru că implicarea acesteia în problema spinoasă a mixului energetic național – discutat intens la Bruxelles sau Strasbourg – este una intensă și pertinentă.

Maria Grapini a participat la ședința festivă a oamenilor de la Turceni, în care s-au prezentat provocările majore ale momentului complicat și ale contextului international tensionat, alături de ministrul Energiei, Anton Anton și de ceilalți invitați cu care, de altfel, a și făcut apoi un tur oficial de uzină.

(w670)

Umanista a primit mulțumiri la scenă deschisă din partea organizatorilor, profesioniști cu state vechi în domeniul energetic, și a insistat, în cuvântul adresat sălii arhipline, pe nevoia de unitate și de susținere sinceră și dezinteresată.

"Trebuie să știe toți românii ce fac alți români foarte bine! Vă felicit pentru profesionalism și pentru tărie! Mă lupt în PE, și dumneavoastră știți acest lucru, pentru ca România, și nu alții, să-și decidă propriul mix energetic! Noi putem produce energie din orice, știm cum și de câtă avem nevoie, noi trebuie să ne stabilim reperele. Ca și dumneavoastră, și eu sărbătoresc anul acesta 40 de ani, dar de la terminarea Institutului Politehnic de la Iași. Mă bucură această coincidență, mă onorează invitația de astăzi! Nimeni nu ne poate iubi mai mult decât ne iubim noi, haideți să ne susținem! La mulți ani, Turceni, la mulți ani, România, în An Centenar!”, a declarat, la Turceni, umanista Maria Grapini.

Vineri, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a stat de vorbă cu angajații Termocentralei, a dat interviuri mass-media prezente și s-a arătat convinsă că energia pe cărbune are încă viitor.

Evenimentul a fost unul emoționant pentru foștii și actualii angajați, pentru că li s-au acordat diplome de merit și de fidelitate, la 40 de ani de viață greu încercată în interiorul acestui veritabil colos al industriei energetice românești și europene.

Vezi și: Lovitură pentru Grapini după mesajul despre români

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel