Marea Britanie. Guvernul nu va adopta noi restricții, preferând să se concentreze pe vaccinare şi pe noi tratamente

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Guvernul britanic a respins miercuri apelurile tot mai numeroase pentru a restabili restricţiile anti-COVID-19, cum ar fi măştile în interior în faţa unei contaminări crescânde, preferând să se concentreze pe vaccinare şi pe noi tratamente, notează AFP. 

Numărul de cazuri noi s-a apropiat miercuri de 50.000 pentru a doua oară săptămâna aceasta, iar ministrul sănătăţii, Sajid Javid, a estimat că cifra ar putea ajunge la 100.000. Bilanţul total a depăşit 139.000 de morţi, al doilea în Europa după Rusia.

O confederaţie de profesionişti din domeniul sănătăţii publice a solicitat măsuri "imediate", deoarece rata contaminării este una dintre cele mai grave din lume, stârnind temeri legate de supraaglomerarea spitalelor.

Ministrul sănătăţii a avertizat în faţa presei că numărul cazurilor "ar putea ajunge la 100.000 pe zi" şi a recunoscut că presiunea creşte asupra spitalelor, cu aproape 1.000 de internări pe zi de pacienţi cu COVID-19.

Cu toate acestea, "nu intenţionăm să implementăm planul nostru B", care prevede o posibilă revenire la purtarea măştii în interior, încurajarea telemuncii sau chiar paşaportul de vaccinare, a spus el.

El a repetat că vaccinarea rămâne "prima linie de apărare", dând asigurări că guvernul "se pregăteşte pentru toate eventualităţile" şi "nu va ezita să acţioneze" dacă tendinţa devine "nesustenabilă" pentru spitale.

În iulie, guvernul Boris Johnson a ridicat majoritatea restricţiilor anti-COVID-19 din Anglia, după un lockdown lung în iarnă. Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, competente în probleme sanitare, continuă să impună purtarea măştii în interior.

Această politică foarte liberală este una dintre ipotezele prezentate pentru a explica degradarea actuală, care afectează în principal adolescenţii şi tinerii adulţi. Citate sunt, de asemenea, rata scăzută de vaccinare a minorilor şi campania lentă de administrare a dozei suplimentare pentru persoanele în vârstă, care au primit primele doze foarte devreme şi şi-au văzut imunitatea scăzută.

În situaţia actuală, guvernul intenţionează să accelereze campania de rapel şi să convingă tinerii să se vaccineze.

De altfel, executivul a anunţat miercuri un acord pentru achiziţionarea a mii de doze de noi tratamente antivirale de la laboratoarele Merck şi Pfizer pentru cei mai vulnerabili, a căror aprobare este aşteptată în următoarele săptămâni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel