Marea Britanie. Grupurile de risc, încurajate să se înscrie pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19

Andreea Cosma |
Data publicării:

Marea Britanie a încurajat luni persoane în vârstă şi voluntari din grupuri ale minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie într-un registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19, în încercarea de a stimula eforturile pentru găsirea unui vaccin eficient împotriva bolii care să ofere protecţie şi grupurilor cu risc ridicat, relatează Reuters.

Niciun vaccin împotriva COVID-19 nu s-a dovedit încă eficient împotriva bolii, însă aproximativ douăzeci se află în prezent în teste în cadrul studiilor clinice.

Peste 100.000 de persoane s-au oferit voluntar pentru a lua parte la testarea unui vaccin, a declarat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, însă sunt necesari mai mulţi voluntari pentru a se putea şti dacă vaccinul candidat funcţionează pentru toată lumea.

"Protejarea celor expuşi riscului este singura modalitate prin care vom pune capăt acestei pandemii", a declarat Kate Bingham, preşedinte al UK Vaccines Taskforce.

"Să aduni 100.000 de voluntari este un început minunat, însă avem nevoie de mult mai multe persoane din medii diferite la care putem apela pentru studii viitoare dacă vom găsi rapid un vaccin rapid pentru a-i proteja pe cei care au nevoie", a mai spus ea.

Guvernul britanic a afirmat că doreşte ca persoane cu vârste peste 65 de ani, personal medical şi membri ai minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie în acest registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19.

Un studiu publicat săptămâna trecută a arătat că grupurile etnice minoritare erau de două până la trei ori mai susceptibile să fi avut COVID-19 în comparaţie cu persoane albe din Anglia. Un număr mai mare de persoane din grupurile minoritare au murit din cauza bolii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel