Marcel Vela anunță Ordonanța 11: Zborurile din și spre Spania rămân suspendate

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, susține, în aceste momente, o declarație de presă, în contextul emiterii Ordonanței cu numărul 11 care cuprinde și prelungirea perioadei de suspendare a zborurilor din și spre Spania până pe 14 mai inclusiv.

„Astăzi am emis Ordonanța numărul 11 care reglează unele aspecte ce țin de continuarea unor măsuri.

Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către Spania şi din Spania către aeroporturile din România, este continuarea suspendării care expiră astăzi şi este valabilă până în 14 mai inclusiv.

Al doilea punct e despre exceptarea de la masurile de carantinare pentru personalul navigant fluvial si maritim, in ipoteza in care nu prezinta simptome de COVID-19.

A fost aprobată solicitarea comitetului județean Ialomița de a ridica carantina pentru Țăndărei.

Peste câteva zile trecem în starea de alertă. Mulțumesc fiecăruia dintre dvs pentru tot ce ați făcut ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră. Știu că nu a fost ușor!

Trebuie acum să transmitem un gând pios celor care au pierdut pe cei dragi.

Fiecare ați fost un erou, fie că ați fost medici, fie în forțele de ordine, fie că ați suferit în zone de carantină sau ați stat în izolare, fie că ați lucrat într-o brutărie și ați frământat pâinea cea de toate zilele, sau ați trudit la locul de muncă. Fiecare dintre dvs sunteți un erou și împreună am reușit ca România să fie azi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE comparativ cu alte state care au pornit de la același nivel cu noi.

Urmează o perioadă grea, trebuie să o gestionăm la fel de atenți, e păcat să stricăm ce am realizat în aceste două luni
Eroi au fost și bunicii care au stat acasă.

Toate aceste eforturi trebuie le analizăm, cântărim și să decidem împreună că trebuie să fim extrem de responsabili, pentru că acest virus nu ia pauză și nu intră în vacanță. Suntem cu toții ctitori la o pagină importantă din istoria României
Mulțumesc tuturor pentru efort, dăruire și patriotism! Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Marcel Vela.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel