MAI: Peste 8.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

8.195 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore.

 

În acest interval, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis AGERPRES.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.357 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18 martie şi până în prezent au fost emise 38.336 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 471 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42.1%.

Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa

 

Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa după lansarea invaziei ruse pe 24 februarie, a anunţat joi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează agenţiile AFP şi DPA.

Numărul ucrainenilor care după acea dată au trecut graniţa fără a reveni în Ucraina până pe 7 iunie este însă mult mai mare, de circa 7,3 milioane.

Alţi circa 2,3 milioane de ucraineni care şi-au părăsit ţara începând din 24 februarie s-au întors între timp în Ucraina. Potrivit ONU, aceştia au revenit mai ales pentru a-şi revedea apropiaţii, a verifica starea proprietăţilor deţinute, pentru a munci sau a-i ajuta pe alţi ucraineni să plece din ţară. Aceste date ar putea cuprinde şi persoanele care au plecat din Ucraina şi au revenit în ţară de mai multe ori şi nu disociază revenirile temporare de cele definitive.

Conform statisticii ONU, circa 90% dintre ucrainenii plecaţi în străinătatea după lansarea agresiunii ruse sunt femei şi copii, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani fiind obligaţi să rămână pentru a putea fi înrolaţi în armată.

Alţi circa 8 milioane de ucraineni sunt strămutaţi intern din cauza războiului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU (OIM).

Mai mult de jumătate din trecerile graniţei dinspre Ucraina au fost către Polonia, respectiv 3,8 milioane de sosiri, dintre care 1,15 milioane de persoane au fost înregistrate pe loc ca refugiaţi.

Sute de mii de ucraineni şi-au găsit de asemenea refugiu în alte state vecine, şi anume Ungaria, România, Slovacia sau Republica Moldova, fiecare dintre acestea înregistrând oficial zeci de mii de refugiaţi.

Dar, după Polonia, majoritatea refugiaţilor ucraineni au fost înregistraţi în state europene care nu sunt vecine cu Ucraina. Astfel, circa 780.000 au fost înregistraţi în Germania, aproape 367.000 în Republica Cehă, peste 118.000 în Spania şi zeci de mii în numeroase alte state.

''Nivelul de solidaritate faţă de refugiaţi observat în aceste ţări este extraordinar'', subliniază UNHCR, care salută mai ales protecţia specială acordată rapid refugiaţilor ucraineni de către statele UE.

Tot potrivit UNHCR, de la începutul invaziei ruse peste 1,1 milioane de persoane s-au refugiat din Ucraina în Rusia şi aproape 17.000 în Belarus, dar organizaţia nu dispune de date despre numărul revenirilor din aceste două ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel